Legăturile dintre interesele economice şi deciziile politice nu sunt privite cu ochi buni în România, deşi „fac legea” de multă vreme în Uniunea Europeană şi peste Ocean.
Temutele „grupuri de interese”, întruchipări ale răului suprem, apar deseori în discursurile preşedintelui Traian Băsescu. Expresia este menită să bage în sperieţi adversarii politici care au legături cu cercuri de afaceri şi să creeze în mintea românului ideea că astfel de legături sunt neapărat imorale şi ilegale. Astfel de practici există însă de decenii, la cel mai înalt nivel, în Uniunea Europeană şi peste Ocean. Se numesc „lobby”.
Termenul provine de la echivalentul în limba engleză al cuvântului „hol” şi presupune „a face anticameră” la birourile oamenilor politici pentru obţinerea unei reglementări dorite, spre exemplu, de o anumită organizaţie economică, în interesul acesteia. Advocacy, o practică înrudită
Cei care stau pe lângă uşile politicienilor americani - lobby-iştii - sunt consultanţi ai respectivelor companii, plătiţi într-un mod cât se poate de transparent. Lobby-ul încearcă deci să impună, prin argumente, interesul unei minorităţi. Activitatea este însă riguros reglementată şi supravegheată. În Statele Unite, organizaţiile de lobby sunt extrem de puternice şi cooptează, de multe ori, nume grele din politică.
La noi, lipsa de reglementări clare, precum şi fragilitatea sistemului politic, pare să pună la zid, din start, o astfel de activitate, sub eticheta „trafic de influenţă”. Specialiştii în domeniu se împart în două tabere. De o parte sunt cei care spun că în România e nevoie de lobby, însă nu există o le gislaţie clară pentru această activitate.
De cealaltă parte se situează cei care spun că avem legislaţie - actele normative privind accesul liber şi deschis la toate puterile din stat - şi că este nevoie doar de implementarea acesteia pentru ca lobby-ul să funcţioneze. Până se lămuresc lucrurile, respectivii specialişti fie fac lobby „mascat”, sub forma activităţii de „public affairs” (afaceri publice - n.r.) sau de „networking politic”, denumiri sofisticate ale aceleiaşi practici. Fie se ocupă de un domeniu înrudit: advocacy, care presupune apărarea unui principiu sau impunerea lui în faţa instituţiilor statului.
„Frica” de reglementări
„La noi este mai uşor şi mai vandabil pentru mass-media să definească lobby- ul ca trafic de influenţă”, explică fostul director al Serviciului de Informaţii Externe, Claudiu Săftoiu, în prezent manager al companiei de consultanţă politică Capital Promotion.
Deputatul liberal Adriana Săftoiu este de aceeaşi părere: în România, nimeni nu declară că face lobby din cauza lipsei actelor normative şi a unui cadru clar. Şi asta, în ciuda faptului că tocmai ei ar fi trebuit să susţină exact legalizarea acestui cadru. „Chiar şi Traian Băsescu, la un moment dat, s-a împotrivit ideii de lobby şi vorbea de conflictele de interese”, a precizat Adriana Săftoiu.
Sunt voci care spun că legitimarea unei profesii nu se face obligatoriu printr-o lege specială, iar calitatea de lobby-ist legitimat, ca atare, nu poate conferi automat autoritate profesională, recunoaştere sau acces privilegiat la reprezentanţii autorităţilor. Sunt oameni care acceptă sau chiar practică advocacy şi care spun că nu este nevoie de o lege a lobby-ului în România. Motivul: „Crearea unui mecanism prin care să se accepte influenţarea procesului de decizie nu este coerentă cu principiile care stau la baza sistemelor constituţionale europene”, arăta directorul Afaceri Corporative din cadrul JTI România, Gilda Lazăr, într-o prezentare.
TEORIE
Teama lobby-istului român de a fi acuzat de trafic de influenţă este subliniată şi de Bogdan Teodorescu. „În România, nu există nicio firmă care să-şi poată asuma, prin contract, faptul că poate face lobby“, este de părere analistul politic. El spune că lobby-ul există doar în spaţiul american, acolo unde firmele de profil stabilesc o legătură între alegător şi candidat şi realizează un anumit schimb de facilităţi.
„Spre exemplu, lobby-iştii solicită ajutorul unui membru al Congresului pentru a susţine în Cameră un anumit proiect. În schimb, el va obţine suport politic pentru propriile proiecte. Este un tip de construcţie care, în România, este neaplicabil“, a declarat sociologul. În acest context, România a apelat şi apelează la companii străine de lobby pentru a-şi promova interesele europene şi internaţionale. Un exemplu, spune Corina Vinţan, este cel al companiei Dutko Worldwide, care face lobby pentru ţările din Est (inclusiv România) pentru eliminarea vizelor cu SUA.
ASUMARE
„Nu mă feresc să folosesc sintagma «a face anticameră»”
Vinţan mai spune că lobby-istul se luptă pentru a câştiga teren în faţa decidenţilor politici şi a mass-mediei pentru problemele clienţilor firmei pe care o reprezintă (companii, cauze, oameni etc.). Vinţan doreşte să îsi situeze clienţii în zona „creatorilor de climat”, nu în cea a „victimelor de climat”. Victimele de climat sunt cei care luptă pentru a schimba unele acte normative nefavorabile. Vinţan spune că demersurile sunt corecte şi democratice, o luptă a argumentelor în care una dintre părţi îşi impune, în final, poziţia. Compania OSC, înfiinţată în 2000 de consultantul în comunicare Cezar Caluschi , este specializată in comunicare cu lideri din diferite domenii: manageri, oameni de afaceri, lideri de opinie, oameni politici sau din administraţie.
„Obiectivul nostru este sa ne ajutăm clienţii să-şi construiască şi să-şi intreţină permanent relăţiile cu aceşti lideri. Nu facem lobby pentru clienţi; este mult mai performant să-i învăţăm cum să-şi construiască aceste relaţii ca să le poată utiliza singuri atunci când au nevoie, pentru a-şi promova sau pentru a-şi apăra interesele. Evident însă că expertiza în relaţionarea cu mediul politic este extrem de căutată, a precizat Cezar Caluschi care este şi un consultant cu experienţă în comunicarea politică. Sigur că o parte dintre clienţii noştri îşi vor utiliza apoi, în timp, relaţiile politice pentru acţiuni proprii de lobby. Dacă se păstrează în limitele eticii şi a legii, nu văd de ce n-ar face-o, mai spune Caluschi.
Mai scump decât PR-ul comercial
Serviciile în domeniul lobby-ului sunt mult mai scumpe decât în domeniul PR-ului comercial, pentru că oamenii care se ocupă cu aşa ceva au o experienţă foarte mare: sunt în general oameni proveniţi din politică, care au făcut parte din guverne, care au legături importante în mass-media sau în alte domenii.
Lobby-istul încearcă să contribuie sau chiar să impună agenda presei, chiar dacă, aşa cum precizează Corina Vinţan, lobby-ul „nu ţine de latura ocultismului“. Pur şi simplu, oferă informaţii şi speră ca presa si decidenţii politici să fie de acord cu punctul de vedere conţinut in respectiva informaţie. LECŢIA AMERICANĂ
Paşi mărunţi până la o decizie politică
Munca lobby-istului american înseamnă economic, social şi politic la un loc. Un exemplu oferit de Claudiu Săftoiu: lobby-iştii care se ocupă de brandul Budweiser, o bere tradiţională americană. Cum îşi face el treaba? Începe prin a se adresa opiniei publice, încearcă să işte dezbateri în mass-media, apelând la valori naţionale. „Cumpăraţi produse americane şi cumpăraţi berea Budweiser. Ea este fabricată din hameiul pe care îl plantăm noi, în California”, spune specialistul.
Dar de ce este hameiul nostru atât de bun, întreabă consumatorul. Pentru a-i răspunde, lobby-istul face următorul pas: recurge la oamenii de ştiinţă. Vine cu un buget şi propune specialiştilor în hamei de la un anumit centru de cercetare să editeze o carte cu privire la calităţile nemaipomenite ale hameiului american utilizat, faţă de alte soiuri din import.
Urmează un adevărat desfăşurător, un plan de promovare a brandului de bere. Acesta înglobează practic atât respectivele centre de cercetare, articole din ziare şi reviste, precum şi emisiuni TV despre securitatea alimentară. Sunt implicate, de asemenea, sindicatele care lucrează în industria profil şi care protejează producţia naţională. De aici încolo intervine politicul. Toate cele realizate până aici devin, în mâna unui politician, o armă pentru a cere, de pildă, o taxare preferenţială a berii în SUA.
Lobby-istul poate obţine în final, pentru industria berii, un proiect de lege pentru promovarea berii. Prin intermediul activităţilor de lobby, sume mari de bani intră în societate şi creează o bază de interes a unui întreg public consumator, explică Săftoiu.
LA NIVEL ÎNALT
Băsescu a făcut lobby pentru integrarea în UE
Este şi cazul campaniei lui Traian Băsescu, în momentul în care România avea probleme cu ratificarea tratatului de integrare în UE, în ultimele patru luni ale anului 2006. Atunci, toată agenda politică externă s-a concentrat pe cele patru ţări care încă nu ratificaseră tratatul: Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie. „Ce făcea atunci preşedintele României? Nu numai că se ducea la preşedinţii omologi sau prim-miniştri, dar se ducea în Parlamentul acelor ţări, se întâlnea cu comisiile de politică externă. Făcea lobby“, explică Adriana Săftoiu.
Si Corina Vinţan şi Cezar Caluschi sunt de acord ca lobby-ul României pentru aderarea la UE a fost foarte consistent la nivel politic şi a contribuit la succesul acestei acţiuni. Corina Vinţan mai este de părere că România a eşuat deocamdată în a-şi face o campanie de imagine în Europa, dar terenul pierdut ar putea fi recâştigat dacă s-ar da mai multă atenţie presei internaţionale. În trecut, consideră Vinţan, neglijarea imaginii ţării noastre la nivel european s-a răsfrânt şi asupra sutelor de mii de români aflaţi la muncă în Euuropa.