Grupul Wagner, declarat organizație internațională criminală. Casa Albă anunță noi sancțiuni împotriva mercenarilor

Sursa: Arhiva EVZ

Grupul de mercenari Wagneri este considerat de Statele Unite drept o organizație criminal care comite atrocități în Ucraina. Administrația Biden pregătește noi sancțiuni împotriva companiei private înființate de Evgheni Prigojin. Grupul Wagner a desfășurat în Ucraina în jur de 50.000 de oameni, din care 40.000 ar fi deținuți recrutați din închisorile din Rusia.

Statele Unite intenționează să impună alte sancțiuni împotriva grupului de mercenari Wagner, înființat și condus de Evgheni Prigojin. Oficialii americani au descris această structură militară privată drept o „organizație criminală” care ajută armata rusă în Ucraina, după cum relatează Reuters.

„Wagner este o organizaţie criminală, care comite vaste atrocităţi şi abuzuri ale drepturilor omului”, a declarat John Kirby, un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC) de la Casa Albă.

Potrivit oficialului american conform estimărilor, grupul de mercenari numără aproximativ 50.000 de oameni care sunt desfăşuraţi în Ucraina. Aceștia participă la lupte, împotriva armatei ucrainene, dar comit și atrocități împotriva populației civile.

„Noi continuăm să considerăm că grupul Wagner dispune în prezent de aproximativ 50.000 de persoane desfăşurate în Ucraina, 10.000 de mercenari şi 40.000 de deţinuţi”, iar acest lucru provoacă „rezerve” Ministerului rus de Externe cu privire la „metodele de recrutare” ale organizaţiei, a mai declarat oficialul american.

Mercenarii se aprovizionează din Coreea de Nord

John Kirby a precizat că Washingtonul pregătește noi sancţiuni împotriva grupului Wagner, în urma desemnării acestuia drept organizaţie criminală.

Oficialul de la Casa Albă a prezentat, în acest context, imagini obținute prin satelit în care apar trenuri care se îndreaptă către Coreea de Nord. Conform lui Kirby, aceste trenuri urmează să aducă din Coreea de Nord echipament militar și armament pentru grupul Wagner.

Grupul paramilitar Wagner este condus de către Evgheni Prigojin, supranumit „bucătarul lui Putin”. Mercenarii Wagner sunt foarte activi în apriga Bătălia de la Bahmut, din estul Ucrainei. Dacă va fi cucerit, Bahmut va deschide armatei ruse drumul spre alte oraşe din Ucraina, aflate spre vest, în special Kramatorsk. Acesta este un important centru industrial şi administrativ din regiunea Doneţk, aflat în continuare sub controlul Kievului.

De asemenea, mercenarii lui Evgheni Prigojin au fost implicați în luptele din orașul Soledar, unde unitățile de mercenari au suferit pierderi importante.