Grupul Media Realitatea a achiziționat Agenția de presă IPN, au anunțat cele două instituții de presă din Republica Moldova.
Grupul Media Realitatea a cumpărat Agenția de știri IPN
Tranzacția reprezintă expresia voinței fondatorului agenției IPN (Info-Prim Neo), Valeriu Vasilică și a fondatorului Grupului Media Realitatea, Dumitru Țîra, iar scopul este impulsionarea dezvoltării și modernizării Agenției de presă IPN, care funcționează de 20 de ani, au declarat cei doi.
„Mă bucur că domnul Valeriu Vasilică ne-a ales pe noi pentru această propunere și desigur că sunt entuziasmat de aceasta oportunitate. Consider că Agenția de presă IPN este printre puținele instituții media cu adevărat independente în piața media din Republica Moldova și garantăm că această abordare va rămâne neclintită. Politica editorială a Agenției IPN va rămâne în mod categoric aceiași - un garant al libertății de exprimare și opinii, deschisă pentru toți cei care au necesitatea de a se informa și a comunica public”, a declarat Dumitru Țîra.
El promite că, alături de colegi, va contribui la partea de management de business pentru modernizarea și dezvoltarea Agenției IPN și că va declanșa o retehnologizare a instituției, pentru a putea oferi pe piață noi produse și servicii. Țîra mai spune că obiectivul principal este informarea corectă și rapidă a societății, dar și sustenabilitatea financiară a Agenției IPN.
Agenția IPN va rămâne entitate distinctă
„Misiunea noastră este apărarea democrației și ține de modernizarea Republicii Moldova și asigurarea coeziunii sociale, astfel ca toți să înțeleagă că indiferent de naționalitate sau limba vorbită – toți sunt cetățeni ai Republicii Moldova, cu drepturi și obligații să contribuie la dezvoltarea țării”, a mai spus fondatorul Grupului Realitatea Media.
„Agenția IPN va fi dezvoltată în continuare ca instituție media distinctă” și, chiar dacă va beneficia de sprijin din partea celorlalte instituții din conglomeratul Realitatea, „Agenția IPN nu va fi integrată în organigrama Realitatea”. „În următoarele 3 luni va fi instituit un bord de supraveghere, iar unul din cinci membri ai bordului va fi chiar domnul Valeriu Vasilică”, a mai spus Țîra
El a adaăugat că Valeriu Vasilică va rămâne în continuare în Agenție, iar Elena Erhan va fi redactor șef în continuare. Agenția IPN va avea însă un nou manager, care va fi selectat în următoarele zile sau săptămâni. „Fiind cea mai corectă și credibilă sursă de informare pentru instituțiile media, instituțiile de stat și organizațiile internaționale, vă invit pe toți în această lume a informațiilor corecte și adevărate”, a încheiat Dumitru Țâra.
Valeriu Vasilică, fondator IPN: Sunt vremuri complicate pentru societate și pentru pentru breasla jurnalistică
„Pentru fiecare om vine o vârstă când trebuie să cedeze locul din care se iau deciziile importante unor profesioniști mai tineri. În special, în vremuri complicate cum sunt cele de azi. Sunt vremuri complicate pentru societate, pentru breasla jurnalistică și, în special, pentru institutul agențiilor de presă, în ansamblu”, a declarat, la rândul său, fondatorul Agenției IPN, Valeriu Vasilică.
El a amintit că, la lansare, Agenția IPN era a 13-cea agenție de presă existentă în Republica Moldova, în timp ce acum au mai rămas doar două. „Se pare că nici societatea, nici clasa politică de la noi nu au simțit cu adevărat rolul și nevoia informării corecte, echidistante, multilaterale, pe care o pot asigura prioritar agențiile de presă. Cel puțin așa se întâmplă în lumea civilizată”, a explicat Vasilică.
„Ambele circumstanțe m-au obligat să pun Agenția de presă IPN sub umbrela unui grup de presă, cu activități în diverse domenii, cu un potențial economic și profesional capabil să asigure continuitate rezilienței economice și politicii editoriale a IPN. Înțelegerea a avut loc doar după de ce Grupul de presă Realitatea a confirmat angajamentul și a programat acțiuni menite să asigure menținerea politicii editoriale independente a Agenției pe viitor”, a adăugat fondatorul IPN.
Mulțumiri pentru clienți și colegi
El le-a mulțumit colegilor și abonaților, mai ales celor de la organele de presă din afara Republicii Moldova, ambasadelor străine și reprezentanțelor organismelor internaționale, care au folosit serviciile Agenției IPN pe toată periada funcționării acesteia. „O recunoștință aparte adresăm mai multor donatori care, pe parcursul anilor, ne-au încredințat proiecte, dar nu s-au amestecat în lucrul nostru în niciun fel.
Mă refer în particular la proiectele realizate și în proces de realizare cu sprijinul Fundației Germane Hanns Seidel, Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Fundației Soros Moldova, Ambasadei Statelor Unite ale Americii, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Ambasadei Cehiei, dar și altor organizații internaționale”, a adăugat Vasilică.
Reamintim că Agenția IPN a fost fondată în anul 2005, cu știri în trei limbi: română, rusă și engleză. Iar Grupul Media Realitatea este o instituție care oferă produse tot în română, rusă și engleză, fondat în anul 2014 la inițiativa a 7 jurnaliști. În prezent operează televiziunea RLIVE TV, platformele online realitatea.md, bani.md, rupor.md, moldovalive.md, cancan.md, precum și platforma de transmisiuni live rlive.md.