Cei 16 membri ai grupării au fost puşi sub acuzare pentru că “au îndeplinit sau planificat”,  începând cu 2008, o serie de “delicte” inspirate de “o clară ideologie  xenofobă. rasistă şi antisemită”, proiectând astfel bazele “unei lupte revoluţionare”, notează ziarul “Il Sole 24 ore”.
Anchetatorii din cadrul procuraturii de la Roma au menţionat că acest grup subversiv intenţiona să recurgă la acte de violenţă şi să folosească explozbile pentru  a ataca ţinte precum preşedintele comunităţii ebraice de la Roma, Riccardo Pacifici.
În vizorul lor se aflau şi cetăţenii români, primarul Romei, Gianni Alemanno, preşedintele Senatului Renato Schifani, cel al Camerei Deputaţilor, Gianfranco Fini, dar şi fostul lider american George W Bush.

Autorităţile nu exclud faptul că gruparea intenţiona să aibă legături cu mişcări similare din Europa de Nord.

Arestările au loc la două zile după ce un extremist de dreapta italian a împuşcat doi senegalezi şi a rănit alţi trei, înainte de a se sinucide, în centrul Florenţei.