Grupare infracțională în furturi din locuințe, capturată la Constanța. Zeci de persoane, reținute
- Feri Predescu
- 1 iulie 2019, 11:08
Cel puțin 30 de persoane au fost puse sub urmărire penală, 21 dintre acestea fiind reținute cu propunere de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și furturi calificate, precum și pentru infracțiuni la regimul rutier. Dosarul este coordonat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Inculpații erau constituiți într-o grupare infracțională având drept scop săvârșirea de furturi din locuințe. Potrivit Parchetului Curții de Apel Constanța, ieri s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 31 persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și furturi calificate, precum și pentru infracțiuni la regimul rutier. Dintre acestea, un număr de 21 persoane au fost reținute, 4 persoane sunt arestate în alte cauze, iar 5 persoane se sustrag urmăririi penale. S-a formulat propunere de arestare preventivă față de 30 persoane, iar față de 1 persoană s-a dispus măsura controlului judiciar.
Ca stare de fapt s-a reținut că inculpații s-au constituit într-o grupare infracțională având drept scop săvârșirea de furturi din locuințe. Astfel, aceștia au achiziționat unelte foarte performante care descuiau practic orice broască sau yală de ușă, situație în care se pătrundea în interiorul locuinței, de unde erau sustrase sume de bani și bunuri de valoare într-o manieră extrem de ordonată, astfel că de multe ori victimele nici nu realizau că au fost prădate.
Întrucât membrii grupării constituită din persoane cu antecedente penale impresionante cunoșteau faptul că se pot împăca cu victimele infracțiunii de furt, au mizat și în mod efectiv au determinat multe dintre acestea să își retragă plângerile, scontând pe faptul că cea mai mare parte dintre fapte va rămâne nedescoperită, astfel că eventualele cheltuieli cu împăcarea să reprezinte un procent minor din venituri. Prejudiciul estimat în această cauză este de 700.000 lei, în cea mai mare parte nerecuperat, urmând a se lua măsuri procedurale corespunzătoare.
Dosarul a fost instrumentat de procuror împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul IPJ Constanța – Biroul Investigații Criminale, cu suportul tehnic al Direcției de Operațiuni Speciale și al lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul unităților de poliție pe raza cărora au fost săvârșite diferite fapte de furt. Procurorii menționează că activitatea grupului infracțional a fost extinsă pe tot teritoriul țării, membrii grupării având o mobilitate și o dinamică semnificativă în deplasare, situație în care la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au fost preluate și reunite un număr de 45 dosare reprezentând cauzele formate în urma furturilor comise de membrii grupării pe tot teritoriul țării.
În prezent a fost formulată propunere de arestare preventivă la Tribunalul Constanța.