Mănăstirea Frăsinei este singura mănăstire ortodoxă din România unde femeile nu au voie să intre. Un blestem lăsat de un sfânt le va lovi pe cele care nu vor ţine cont de ceea ce scrie pe piatra de legământ aflată la doi kilometri de mănăstire.
„Mănăstirea Frasinei este singura mănăstire ortodoxă din România unde femeile nu au voie să intre. Mănăstirea se află în comuna Muereasca, județul Vâlcea.
Din localitatea Râmnicu-Vâlcea se merge pe drumul național 7 (drumul european 61), înspre Sibiu, cale de vreo 10 kilometri, până în dreptul localității Gura Văii, unde se face stânga, până în localitatea Muereasca.
În această sfântă mănăstire, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intră niciodată femei și de a se face slujbă la miezul nopții până dimineața, este păstrat cu strictețe.
Mănăstirea Frăsinei, denumire primită datorită pădurilor de frasini din zonă, datează din anul 1710, când doi monahi, anume cuvioșii Ilarion și Ștefan, s-au retras în aceste locuri singuratice.
La început, cei doi au locuit într-o colibă de lemn, având doar un paraclis, unde se rugau. După anul 1718, cuvioșii Ilarion și Ștefan se hotărăsc să se stabilească definitiv aici și să dea o formă legală schitului pe care îl înființaseră.
De aceea merg la episcopul Inochentie al Râmnicului și Noului Severin spre a obține binecuvântarea necesară întemeierii noului schit și aprobarea oficială pe baza căreia să poată locui în siguranță.
După septembrie 1727, episcopul le oferă aprobarea, alături de un lot de pământ format în mare parte de pădure și pășune.
Părinții nevoitori aveau în grijă o livadă precum și o grădină. Pentru că acest schit își începuse existența prin sine, fără o contribuție din partea cuiva, episcopul Inochentie hotărăște ca el să rămână autonom în continuare, fără a fi supus vreunei autorități civile sau bisericești.
Locuitorii satului din apropiere au încercat să-i alunge pe călugări și să le ia pământul. Călugării se adresează unor boieri din Râmnicu Vâlcea (Cârstea și Nicoliță) care le iau apărarea.
Aceștia au cerut episcopiei să le vândă lor terenul, pe care să-l dea schitului printr-un act de donație. Episcopia a fost de acord și astfel acești boieri au devenit ctitori ai schitului. Situația creată prin donație a pus capăt conflictului.
În 1764, boierii Cârstea, Damian și Nicoliță din Râmnicu Vâlcea construiesc o biserică de zid în locul celei de lemn, înzestrând-o cu toate obiectele necesare cultului.
Biserica a fost zugrăvită în același an de Teodor zugravul și ucenicul său Enache. Biserica va avea hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, hram care s-a păstrat până astăzi pentru lăcașul care, după construirea noii mănăstiri, va deveni biserică de cimitir.
În noua formă, schitul își desfășoară viața pașnic, până în 1780, când o brigadă de voluntari români, condusă de Preduţă Bujoreanu, se retrage aici din calea austriecilor.
Mica brigadă de voluntari nu a rezistat atacului, Bujoreanu fiind executat după ocuparea schitului. Austriecii au luat tot ceea ce era de valoare, dar nu au distrus biserica de curând înființată.
În această situație de jaf și teroare, monahii părăsesc pentru prima dată schitul care va rămâne pustiu până la 1845, când un călugăr de la mănăstirea Cernica, cuviosul Acachie, îl va repune în vechile rânduieli de viață monahală în care a fost până atunci. Se crede că Acachie a fost fratele Sfântului Calinic.
Ca și primii întemeietori, cuviosul Acachie a căutat să aibă o aprobare oficială din partea autorităților bisericești și o recunoaștere din partea vreunui ctitor al schitului.
El se adresează boierului Gheorghe, nepotul lui Nicoliță, unul dintre cei trei ctitori, care primește cu multă bucurie cererea monahului Acachie.
În anul 1845, cuviosul Acachie este ales stareț. Tot atunci, schitul de la Frăsinei este restabilit în dreptul de proprietate pe care îl dobândise în 1785.
După instalarea monahului Acachie la Frăsinei începe restaurarea clădirilor și a chiliilor. Tot în această perioadă, pridvorul bisericii se închide cu cărămidă și se pictează.
În anul 1857, în urmă unei vizite pastorale, Sfântul Calinic vizitează Schitul Frăsinei, unde dorește să dezvolte întreaga așezare, dorința împlinită în anul 1859 când au început lucrările de construire a noului locaș.
Lucrările s-au desfășurat destul de greu, având în vedere că atunci nu exista nicio cale de acces la mănăstire. Construcția s-a realizat după planurile Sfântului Calinic și cu largul concurs al meșterului Costache, arhitectul său.
Pentru pictura bisericii Sfântul Calinic intenționa să-l angajeze pe renumitul pictor Gheorghe Tattarescu, pe care îl aprecia mult și cu care era prieten.
Acesta, neputând răspunde solicitării deoarece era prins cu alte lucrări, îl recomandă călduros pe Mișu Pop din Brașov, un alt mare pictor.
Mișu Pop vine la mănăstirea Frăsinei în vara anului 1860 și lucrând temeinic, termină pictura bisericii în primăvara anului 1863.
Pictura bisericii mănăstirii Frăsinei este realistă, în stil academic. Predomină culoarea albastru. După ce se fac ultimele finisări, Sfântul Calinic hotărăște sfințirea noului lăcaș la 12 mai 1863, urmând că biserica să aibă hramul Adormirea Maicii Domnului.
După sfințirea noului așezământ urmează și organizarea lui administrativă. Sfântul Calinic dorea ca în nouă ctitorie de la Frăsinei să fie introdusă pravila aspră care se practica în mănăstirile din Muntele Athos.
În acest scop aduce din Athos pe fostul său ucenic, Policarp Nisipeanu, care vine însoțit de doi ucenici, Silvestru și Lavrentie, primul hirotonit preot în Sfântul Munte, iar al doilea, diacon.
Slujbele de noapte începute prin Policarp și ucenicii săi nu vor mai fi abandonate vreodată. Tot ca urmare a tradiției atonite (n.r. – care se referă la Muntele Athos), Sfântul Calinic oprește intrarea femeilor în mănăstire, așezând în acest scop în anul 1867 o piatră de legământ la circa doi kilometri de mănăstire, unde astăzi există o biserică și dependințe pentru cazarea femeilor.
Pe piatra de legământ sunt gravate în litere chirilice atât binecuvântări pentru cele care vor păstra acest legământ, cât și blesteme pentru cele ce-l vor încălca.
Conținutul scrierii de pe piatră de legământ: «Acest sfânt locaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie (n.r. - mănăstire) de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască.
Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia și tot felul de pedepse, și iarăși celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu și a smereniei noastre și să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867.»
Ca urmare a legii din 13 decembrie 1863, când este votată secularizarea averilor mănăstirești, Ministerul Finanțelor a ordonat ca atelajele și vitele mănăstirii Frăsinei să fie rânduite la licitație.
Pentru ca licitația să nu aibă loc, Sfântul Calinic intervine printr-o scrisoare la Ministrul Cultelor, N. Crețulescu. A doua dispoziție conformă cu legea secularizării se referea la arendarea vetrei mănăstirii.
Sfântul Calinic este determinat a doua oară să intervină printr-o scrisoare către N. Crețulescu. Odată cu această scrisoare, Sfântul Calinic trimite prin N. Crețulescu o scrisoare cu un conținut asemănător și domnitorului A.I. Cuza.
Ministrul Cultelor, care avea o deosebită stimă față de Sfântul Calinic, intervine la Cuza potrivit cererii sfântului, înmânându-i și scrisoarea amintită.
Domnitorul se arată binevoitor și dispune exceptarea de la secularizare a mănăstirii Frăsinei. Mănăstirea Frăsinei rămâne singură mănăstire nesecularizată din țară.
Biserica mănăstirii Frăsinei este construită în formă de cruce, cu o singură turlă centrală sprijinită pe patru arcade ogivale.
Păstrează împărțirea clasică cu pridvor, pronaos, naos și altar, avându-l drept arhitect pe meșterul Costache. Pridvorul este deschis, sprijinit pe patru stâlpi din piatră și lipit de biserica în stil brâncovenesc, având o formă simplă, pustnicească.
Pronaosul este unit cu naosul, delimitarea fiind făcută numai de arcul absidei care începe și formează în continuare naosul. Naosul este larg, deasupra aflându-se turla, sprijinită de cei patru pandantivi. Altarul este situat în absida centrală, având un proscomidiar și un.
În prezent, biserica veche a schitului Frăsinei se află în perfectă stare, ea servind drept biserică de cimitir. Nu se oficiază în ea decât la 24 iunie, când se face hramul bisericii.
Biserica cea veche se află la o distanță de două sute de metri de noua mănăstire, ctitorită de Sfântul Ierarh Calinic.
În interior, biserica veche păstrează o pictură foarte frumoasă, în stil bizantin. Rețin atenția scenele Buna Vestire și Schimbarea la Față, care scot în evidență preocuparea de căpetenie a călugărilor pentru rugăciune și viață contemplativă și o vădită influență isihastă (n.r. - disciplină ascetică de origine monastică, organizată în sec. XIII-XIV în scopul renașterii spirituale și teologice, ce utiliza rugăciunea lui lisus ca metodă pentru obținerea stării de concentrare și pace lăuntrică)”, se arată pe crestinortodox.ro.