De câteva zile România pare a fi fost incendiată. Întreaga societate arde. Pensionari, studenţi, profesori, medici, şomeri, cu toţii îşi exprimă, din ce în ce mai vocal, nemulţumirea provocată de supravieţuirea aberantă a unui regim politic tot mai puţin credibil şi tot mai puţin legitim.
Cumpărarea sau "persuadarea" unor parlamentari de a susţine guvernul, produs al unui alt partid decât cel pe listele cărora au fost aleşi, cel mai imoral experiment politic pe care România post-decembristă l-a cunoscut, pare a se apropia de sfârşit. Grecia şi Italia ni se par a fi modelele. Acolo, datorită presiunii populare, guvernele au demisionat, fiind înlocuite de soluţii tehnocrate al căror scop imediat, dincolo de gestionarea treburilor curente ale ţării, este acela al organizării de alegeri anticipate.
Raed Arafat nu a fost decât scânteia. Tot ce a urmat este rezultatul tensiunilor acumulate în societatea românească, extrem de diferite, a numeroaselor probleme sociale, a preocupărilor şi problemelor individuale, altfel spus este rezultatul unei realităţi din ce în ce mai triste. Prea mulţi, şi mai ales jurnaliştii străini, vorbesc despre proteste ca fiind consecinţa întârziată a tăierilor salariale masive din urmă cu un an. Nu este deloc aşa. Nemulţumirile sunt de fapt altele, cu mult mai profunde, ele ţin şi de sărăcirea accentuată a populaţiei, dar şi de felul în care dispreţul pentru aplicarea legii sau lipsa de consideraţie faţă de drepturile cetăţeneşti au devenit regulă în "statul român reformat".
Surpriza mea a fost foarte mare atunci când, duminică seara, la întoarcerea în ţară, m-am trezit într-o cu totul altă Românie. Mă obişnuisem cu apatia şi cu capacitatea românului de a înghiţi absolut orice, mă obişnuisem cu românul al cărui vot era în mod flagrant dispreţuit de către cei care îl exercitau în numele lor, mă obişnuisem cu românul care suporta demagogia, obrăznicia şi chiar nesimţirea guvernanţilor. Când m-am întors, spre mirarea mea, am întâlnit o Românie care începuse să se trezească, am văzut colegi cărora cu câteva zile în urmă părea să nu le pese de nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor şi care acum se duceau grăbiţi în Piaţa Universităţii, am fost oprit pe culoare de către studenţi care m-au întrebat de ce nu sunt în piaţă. Aceasta este o cu totul altă Românie. Desigur au încercat să ne intoxice, să ne manipuleze, să ne provoace, să ne distragă atenţia, să stimuleze vandalismul şi astfel să ducă în derizoriu mişcarea de protest coerentă a unor cetăţeni care au dreptul democratic la exprimare. Deocamdată nu le-a reuşit şi asta datorită atât mijloacelor de informare extrem de eficiente şi competente, cât şi datorită experienţei destul de consistente pe care societatea românească o are deja, societate mult prea obişnuită astăzi cu tentativele de manipulare.
Au existat şi câteva luări de poziţie arogante ale unor lideri sau parlamentari ai PDL, personaje care ne-au urat soarta viermilor sau ne-au trimis pe toţi la mahala. Din respect de sine nu am să încerc să comentez aceste intervenţii aberante în detaliul construcţiei lor, dar nu pot să mă abţin de a atrage atenţia aupra "izvorului" acestui tip de atitudine. Este vorba despre oameni care folosindu-se la început de credulitatea publică, de naivitatea multora dintre concetăţenii noştri, şi mai târziu de toate mijloacele pe care statul Român le punea la dispoziţie, au ajuns astăzi să creadă că orice le este permis, că puterea lor este nelimitată şi că ea nu se va termina niciodată. Dispreţul faţă de lege şi absenţa oricăror criterii morale, caracterizează în mod esenţial comportamentul acestor oameni.
Despre ce este vorba de fapt? Este vorba în primul rând despre producerea unei fracturi esenţiale între guvernanţi şi guvernaţi, despre apariţia unei prăpăstii comparabilă doar cu groapa Marianelor, despre o nouă realitate în care două lumi diferite coexistă în aceeaşi ţară. Este sarcina politicienilor şi în primul rând a celor aflaţi la putere să găsească soluţii.
Recomandările noastre
