Grindeanu REACȚIONEAZĂ la reproșul lui Dragnea că a lipsit la adoptarea LEGII SALARIZĂRII
- Ana Petrescu
- 8 iunie 2017, 11:19
Premierul Sorin Grindeanu a comentat pe marginea absenței sale la dezbaterea și votul de ieri prin care deputații au adoptat legea salarizării, deși era în clădirea Palatului Parlamentului la un alt eveniment. El a spus că mult mai importantă decât prezența sa este adoptarea proiectului de lege.
"Eu cred că cel mai important lucru, astăzi (miercuri - n.r.) în Parlament a fost faptul că s-a adoptat această lege extrem de importantă - o parte importantă a ofertei noastre, a programului nostru de guvernare la care au muncit foarte mulţi colegi, asta e cel mai important lucru. Şi, din păcate, dezbaterea care trebuia să fie pe acest subiect, pe cel al adoptării acestei Legi a salarizării unitare, a fost deturnată spre altceva. Să ştiţi că eu nu sunt membru în Parlament, nu sunt deputat, dar nu asta este important, prezenţa mea... ", a declarat Sorin Grindeanu, aflat joi în vizită de lucru în Franţa, într-o intervenţie telefonică de la Paris, la Antena 3, întrebat despre declaraţia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care a semnalat absenţa premierului de la votul din Camera Deputaţilor la Legea salarizării unitare.
Șeful Executivului a refuzat să răspundă la întrebarea cu privire la o invitație de participare la şedinţa de plen de ieri a Camerei Deputaţilor.
"Nu răspund la chestiunea asta, vă spun doar atât: sunt un susţinător şi susţin Legea salarizării unitare. (...) A lucrat extraordinar doamna Lia Olguţa Vasilescu, demult, împreună cu o întreagă echipă de la partid şi ăsta este cel mai important lucru, nu că am fost eu sau nu invitat. Totodată, pe locul patru, cinci, şase ca importanţă, dacă pot să spun aşa, după adoptare şi după tot ceea ce înseamnă ca impact această lege în societate, este faptul că noi, şi eu, şi colegii mei din Guvern, am susţinut şi susţinem această lege şi am spus-o în repetate rânduri. Era absolut necesar să avem această lege. Şi mă bucur şi îi felicit pe parlamentari că au putut să adopte într-un ritm, spun eu, destul de alert Legea salarizării unitare. Îmi pare rău, nu mai sunt membru în Parlamentul României, dacă aş fi fost membru în Parlamentul României, astăzi, aş fi fost şi aş fi votat cu două mâini, dacă pot să spun aşa, această lege extrem de utilă şi de bună pentru ţara noastră", a spus Sorin Grindeanu.
Liderul PSD Liviu Dragnea a spus, imediat după votul de miercuri prin care deputații au adoptat legea salarizării, că ar fi fost bine ca premierul Sorin Grindeanu și ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, să fi fost prezenți în plen la dezbaterea proiectului. Chiar dacă vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a justificat absența celor doi, spunând că sunt plecați într-o vizită oficială în Franța, de fapt premierul se afla în Parlament la un forum în timp ce legea salarizării era dezbătută în plen.
Gestul premierului a fost primit în PSD drept o insultă care a umbrit proiectul „istoric”. Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău a anunțat că partidul este gata să negocieze la Cotroceni un nou nume de prim-ministru.