Grindeanu: Intrarea la guvernare, în mâinile delegaților PSD

Grindeanu: Intrarea la guvernare, în mâinile delegaților PSDSorin Grindeanu- sursa foto- facebook/Sorin Grindeanu

Grindeanu, despre intrarea la guvernare. Partidul Social Democrat (PSD) urmează să ia o decizie importantă privind participarea sa la viitorul Executiv condus de premierul desemnat Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut vineri de președintele interimar al formațiunii, Sorin Grindeanu, după o întâlnire de lucru desfășurată la Senat cu șeful liberal desemnat să formeze noul guvern.

Grindeanu, despre intrarea la guvernare

Potrivit lui Grindeanu, decizia va fi luată sâmbătă, în cadrul unei reuniuni extinse la care vor participa aproximativ 5.000 de delegați ai partidului din întreaga țară. În cadrul acestei întâlniri, conducerea PSD va prezenta direcțiile generale ale acordului politic discutat cu celelalte partide implicate în negocieri, precum și principalele măsuri agreate. Ulterior, delegații vor da un vot de principiu privind intrarea partidului la guvernare.

PSD

PSD. Sursa foto: Facebook

„Vom prezenta punctele principale din acordul politic și măsurile discutate. Este important ca votul de sâmbătă să fie unul informat. Nu luăm o decizie doar în baza unor principii generale, ci analizăm și ceea ce se va întâmpla concret în viitorul program de guvernare”, a precizat Grindeanu.

În cazul în care votul va fi favorabil participării la guvernare, PSD va continua procesul de desemnare a candidaților pentru funcțiile ministeriale. Duminică, Consiliul Politic Național al partidului se va întruni pentru a valida propunerile pentru portofoliile guvernamentale care vor reveni social-democraților în viitorul Executiv.

„După votul de sâmbătă, vom avea aproximativ 24 de ore pentru a decide lista finală a miniștrilor. Duminică, Consiliul Politic Național va da votul pentru fiecare nume propus. Pot confirma că vom avea cel puțin un vicepremier în noul guvern, dacă decidem să intrăm la guvernare”, a adăugat liderul interimar al PSD.

Procedurile vor fi demarate rapid

De asemenea, Grindeanu a menționat că, deși este puțin probabil ca noul guvern să fie votat și instalat până luni, procedurile vor fi demarate rapid. „Luni putem avea depus programul de guvernare și lista miniștrilor în Parlament, iar învestirea guvernului ar putea avea loc marți sau miercuri, în funcție de calendarul aprobat de Birourile Permanente ale celor două Camere”, a explicat el.

Guvernul României

Palatul Victoria.Sursa foto: Facebook/Guvernul României

Ilie Bolojan, lider interimar al PNL și actual președinte al Consiliului Județean Bihor, a fost desemnat vineri, 20 iunie, de către președintele României, Nicușor Dan, pentru funcția de prim-ministru. Decizia vine într-un context politic complex, după demisia guvernului anterior și necesitatea formării unei majorități parlamentare stabile.

Care este procesul

Noul guvern urmează să fie format printr-o alianță politică extinsă, care ar include, potrivit declarațiilor publice, patru formațiuni politice majore și sprijinul grupului minorităților naționale. În următoarele zile, partidele implicate trebuie să finalizeze negocierile și să prezinte programul de guvernare, urmând ca acesta să fie supus votului Parlamentului.

Procesul de formare a noului executiv este privit cu atenție atât de clasa politică, cât și de opinia publică, în condițiile în care România traversează o perioadă cu multiple provocări interne și externe, iar stabilitatea guvernamentală este esențială pentru continuarea reformelor și atragerea fondurilor europene.