Grindeanu îi dă REPLICA lui Iohannis pe tema fondurilor europene: "Nu am barometrul stărilor președintelui"

Grindeanu îi dă REPLICA lui Iohannis pe tema fondurilor europene: "Nu am barometrul stărilor președintelui"

Premierul Sorin Grindeanu i-a dat replica președintelui Klaus Iohannis, după ce șeful statului a atras atenția că România nu trebuie să aibă un deficit excesiv și că Guvernul trebuie să ridice gradul de absorbție a fondurilor europene.

"Monitorizez progresul pe care îl facem în cazul fondurilor europene. Termenul e jumătatea lunii aprilie. E o întâlnire de lucru. Domnul președinte Iohannis a avut asemenea întâlniri și cu Guvernul trecut. Încercăm să recuperăm ce nu s-a făcut în Guvernul trecut. Am avut mai multe întâlniri cu președintele Iohannis pe buget, unde i-am spus ce vedem noi ca proiecție pe 2017 din perspectiva fondurilor europene. Nu am primit niciun raspuns. Au existat îngrijorări față de ce nu s-a facut anul trecut. Nu am barometrul stărilor domnului președinte", a spus Sorin Grindeanu.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, din Italia, unde a semnat alături de ceilalți șefi ai statelor europene "Declarația de la Roma", un nou avertisment guvernului condus de Sorin Grindeanu.

"Trebuie să respectăm ce am convenit, să nu avem deficit excesiv. Cu absorbția pe care o avem acum mă tem că nu vom fi în pole-position. Nu am discutat cu guvernul pentru că a avut alte priorități, ordonanța 13, 14. O să invit premierul la o discuție, cu cine vrea el, despre fondurile europene. Trebuie să ne facem temele mult mai bine.

Voi invita și voi provoca politicienii de acasă în diferite formate ca să discutăm cum văd ei Europa. Voi participa la formate și voi încuraja formate de discuții pentru a avea energii pozitive în acest demers. E clar că noi vrem să jucăm un rol pozitiv. Sunt multe lucruri pe care le putem face.”, a afirmat, Iohannis, la Roma.