Grindeanu a scăpat ca prin urechile acului de o lovitură majoră la guvernare

Grindeanu a scăpat ca prin urechile acului de o lovitură majoră la guvernare

România a înregistrat în primele trei luni ale anului, sub guvernarea Grindeanu, un excedent bugetar de peste 1,64 miliarde lei, respectiv 0,2% din PIB, a anunţat joi premierul.

"Azi e o zi proastă pentru toţi acei apostoli ai austerităţii", a spus Grindeanu în deschiderea şedinţei de Guvern.

"Am primit cele mai recente date de la Ministerul Finanţelor şi nu numai. (...) În primele trei luni ale anului avem excedent bugetar. Concret, ultimele estimări ale execuţiei bugetare aferente primului trimestru arată că vom înregistra un excedent de peste 1,64 de miliarde de lei, adică 0,2% din PIB. (...) Veniturile totale la bugetul general consolidat vor fi cu aproape 4 miliarde de lei mai mari decât în trimestrul I al anului 2016, ceea ce înseamnă o creştere de 7,2%", a declarat Grindeanu.

Potrivit şefului Executivului, colectarea TVA a crescut în februarie cu 2,5%, faţă de februarie 2016, şi cu 8,9% în martie 2017, comparativ cu luna martie a anului trecut.