Peste 100 de picturi şi sculpturi de mici dimensiuni, semnate de autori renumiţi, vor fi scoase la licitaţie miercuri, 23 februarie, în cadrul celei de-a doua ediţii a Licitaţiei de Mărţişor, care se îmbogăţeşte în acest an cu un nou concept de eveniment.
Licitaţia se va desfăşura pe durata a două zile şi adună o selecţie remarcabilă de lucrări de pictură, grafică şi sculptură realizate de artişti importanţi, printre care Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Dumitru Ghiaţă, Nicolae Grigorescu, Iosif Iser, Samuel Mützner, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Francisc Şirato şi Nicolae Tonitza. Piesa centrală a licitaţiei este o operă rarisimă semnată de Ion Andreescu, intitulată „Femei în parc” (ulei pe lemn, 26 x 35 cm). Aceasta este prima pictură a maestrului care apare pe piaţa vânzărilor publice de artă în ultimii patru ani, fiind estimată la o valoare cuprinsă între 75.000 şi 125.000 de euro. Valoarea operei este cu atât mai mare cu cât face parte din seria lucrărilor de maturitate ale pictorului, fiind considerată una dintre cele mai bune realizări artistice ale lui Andreescu. Compoziţia „Femei în parc” a fost reprodusă şi menţionată în mai multe cărţi de istoria artei referitoare la opera maestrului, iar critici de renume i-au dedicat pagini de analiză, găsind-o evocatoare pentru transformarea picturii lui Andreescu în contact cu Şcoala de la Barbizon. O altă vedetă a licitaţiei este portretul „Visare” (ulei pe lemn, 24 x 14 cm), realizat de Nicolae Grigorescu, provenit din colecţia Ludovic Spiess. Profilul o reprezintă probabil pe Maria Dancu, soţia artistului, care i-a fost model în repetate rânduri. Valoarea lucrării scoase la vânzare în Licitaţia de Mărţişor este estimată între 25.000 şi 40.000 de euro. Mai mult de jumătate din loturile licitaţiei au preţuri de pornire cuprinse între 100 şi 1.000 de euro, Licitaţia de Mărţişor fiind o ocazie excepţională de a achiziţiona, la preţuri încă accesibile, lucrări de dimensiuni mici, realizate de maeştri ai artei româneşti. Valoarea totală a vânzărilor la care se aşteaptă organizatorii pentru această licitaţie este cuprinsă între 280.000 şi 460.000 de euro.
Evenimentul va continua joi, 24 februarie, cu cea de-a doua parte a Licitaţiei de Mărţişor. Aceasta va oferi o selecţie de obiecte de artă decorativă lucrate în metal preţios, sticlă şi porţelan, semnate de vestite ateliere europene, precum şi antichităţi. Un alt moment de interes îl reprezintă Licitaţia Vinurilor de Colecţie şi Licitaţia Colecţiei de Postmodernism Petre Buzatov, care vor avea loc în aceeaşi seară, aşteptând colecţionarii şi investitorii cu o selecţie diversificată de obiecte exclusiviste. Licitaţia de Mărţişor – Pictură şi Sculptură va avea loc la Marriott Grand Hotel, miercuri, 23 februarie 2011. Toate loturile oferite în cele două zile de licitaţii vor putea fi admirate la J.W. Marriott Grand Hotel în perioada 19 – 24 februarie, între orele 11.00 – 21.00.