Grigore Leșe, în concert de Crăciun, la Sala Palatului

Sala Palatului găzduiește duminică, 20 decembrie, de la ora 19:30, cel mai emoționant concert de Crăciun, încărcat de semnificații și în totalitate autentic: concertul susținut de Grigore Leșe și cetele de colindători, cu un invitat special - Maria Răducanu.

Surpriza în concertul Grigore Leșe este invitata specială Maria Răducanu, cantautoare și excepțională solistă, cu o largă deschidere interpretativă, combinând jazz, etno-jazz, muzica veche europeană și fado cu muzica populară românească.

Întâlnirea cu muzica Mariei Răducanu este întâlnirea cu propriile emoții: zbuciumate, liniștite, uitate, uneori pasionale. Grigore Leșe și Maria Răducanu vor crea starea de sărbătoare, de început de timp și de lume, aducând publicului bucurie în așteptarea Crăciunului.

Concertul de Colinde Grigore Leșe la Sala Palatului marchează, totodată, includerea, în urmă cu doi ani, a Colindatului în Ceată Bărbătească pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Colindele românești, devenite patrimoniu al umanității, vor primeni sufletul publicului, pregătindu-l penttru sărbătorile de iarnă.

„Anul e gata să zboare în adâncul ceriului. De când e lumea și pământul se cântă imnuri de laudă în cinstea Timpului, care moare și învie. Colindele se scandează ca să nu se uite. Sunt cele mai vechi cântece ale omenirii, le-au ctitorit zeii. Colindătorii se rotesc, se reîntorc, retrăiesc calea strămoșilor, ajutați de Timp și de cei doi copii ai săi, Soarele și Luna. Iisus Hristos se naște și înseamnă lumină, cuvânt, întrupare. A coborât pe pământ să ne ducă la ceruri. Ne-a învățat să fim călători. Colindătorii sunt călători. Ne-a îmbogățit cu harul mântuirii. Vine pe lume copil, este îmbrăcat cu lumină și scutece, ne învață să iubim. Se naște în sărăcie și ne spune că trebuie să fim darnici. Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a darurilor și trebuie să primenească, alături de legea creștină și legea pământului. Ne învață să stăm la masă după ceremonialul țărănesc - Bătrân, Bun, Sfânt și Domn - pentru a avea lumină în suflet și înțelepciune în gând”, a spus Grigore Leșe, conform unui comunicat de presă.

Adevărata procesiune a satului românesc, colindatul, înseamnă a umbla din casă în casă, într-o rotire ceremonială ce cuprinde întreaga comunitate. În timp ce cântecele de stea sunt lirice și au teme religioase, colindele sunt războinice, bărbătești. Nenumărate sunt colindele românilor, tematica lor este de o mare diversitate iar clasificările au ajuns să fie adevărate provocări pentru etnologi. O parte din această lume o va aduce Grigore Leșe, împreună cu cetele de colindători, anul aceasta la Sala Palatului.

Concertul extraordinar Grigore Leșe face parte din Proiectul național cultural „Artă contra drog 2015”, inițiat de CIADO România, președinte academician Constantin Bălăceanu. Evenimentul are loc duminică, 20 decembrie, ora 19:30, la Sala Palatului.

Biletele se găsesc la Sala Palatului și online, pe: vandbilete.ro, bilete.ro, myticket.ro, blt.ro, iabilet.ro, eventim.ro. Acestea sunt disponibile la următoarele categorii de prețuri: categoria VIP – 200 de lei, categoria I – 150 de lei, categoria a II-a – 100 de lei, categoria a III-a – 60 de lei.