Grigore Leşe a revenit la televiziunea română din octombrie cu emisiunea „Drumul lui Leşe“, transmisă duminica, de la 18.30, la TVR 2 şi va susţine duminică, 30 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, un concert numit „Tradiţie, Istorie, Rost”.

Grigore Leşe este aparte în cel mai frumos sens al cuvântului. Este un păstrător remarcabil şi demn de toată admiraţia al tradiţiei. Este un căutător şi un valorificator a ceea ce înseamnă, fără a folosi cuvinte mari, acest popor. De fiecare dată când îl văd pe stradă îl simt într-o altă lume, o lume numai a lui, iar faptul că această lume a lui, pe care şi-o creează, o răspândeşte şi celorlalţi reprezintă nu numai un act de cultură şi de iubire, ci şi de respect faţă de valorile reale ale acestui popor. Despre Drum am îndrăznit să vorbim cu Grigore Leşe. Ce înseamnă Drumul din punctul său de vedere şi ce forme poate lua acesta. Am vrut să ştiu câţi ani are cămeşa de-o poartă atât de mândru… „Cămeşa nu se măsură-n ani. Nu am cum să ştiu câţi ani are o cămeşă. Noi nu trebuie să ne raportăm la un trecut, să ştim de când ne îmbrăcăm. Cămeşa trebuie să-mi placă s-o port, să fie vie. Pe mine nu interesează câţi ani are. Ea poate fi a străbunicului, poate a fi cămeşa lui tata, dar de obicei nu se poartă cămeşile părinţilor. Fiecare poartă cămeşa lui. Mama o avut grijă să-mi facă una mie, o avut grijă să facă şi lui tata. Nevasta trebuie să aibă grijă de bărbat. Oamenii trăiau în rânduială. Eu dacă am fluierul acesta în mâini pe care-l vedeţi, nu mă interesează cât e de vechi. Pe mine mă interesează cum sună. Să pot hori cu el. Că-i din soc, că-i din fag, că-i din cireş interesul meu este să sune fluierul. De asta v-am aşteptat cu fluierul, să începem de undeva”, povesteşte Grigore Leşe.

Ne-a rugat să nu modificăm nimic din pledoaria sa pentru Drum, pentru că altfel i se pierde din farmec. Drept e că spaţiul virtual este mult mai generos cu noi decât cel tipografic, astfel că pledoaria despre care vorbim apăre integral pe online, la îndemâna tuturor celor ce vor să-şi descopere Drumul la rândul lor.

„Multe drumuri am umblat. Uite acum am un drum în televiziune, este şi un drum în istorie. Câteodată schimbi drumul, drumul poate să fie îngust, poate să fie larg, poate să se transforme în cale. Dar dacă tot a venit vorba despre drum, pot spune că de când ne naştem suntem pe drum. Iată ce spune un cântec «Culcă-te în legănel/şi te scoală măricel/Că-i mere cu oile/Pe câmpu cu florile/Că-i mere cu mieluşei/Pe câmpu cu ghiocei». Pe unde am umblat eu? De când mă ştiu eu am umblat aşa. Am umblat pă plai, am umblat pă colnic, am umblat pe culme, am umblat prin pădure, am umblat prin codru, am umblat pe şes. Drumurile câteodată se transformă-n cale. Cui pot tăia calea. Pot tăia calea la iubită, la drăguţă, o prind în braţe, o sărut, aşa se spune Îi tai calea.

Este o dimensiune când vorbim despre drum. Întotdeauna drumul ăsta ne duce undeva. Am în faţă o carte pe care n-am mai răsfoit-o demult, unde vorbesc mult despre drumurile astea. Ce înseamnă drumul? Drumul înseamnă singurătate. Zice aşa «Când m-o făcut măicuţa/Fost-o vreme seninea/M-o făcut în codru verde/Moare mândra când mă vede/ Dar eu când pă drum pornesc/cu păpucii tropotesc/Îmi pun clopu pă ureche/Şi mă duc sara la fete». Iată drumul te duce la fete... Este un drum prin anotimpuri...«De-ar veni luna lui Mai/Să văd verdeaţă pă plai/S-aud clopote sunând/Şi pă badea şuierând/El să zâcă, eu să cânt/Să ne treacă de urât/El să zâcă, eu să las/Să ne treacă din necaz.»

Câteodată, mergând pe drum îţi faci păcate… «Om frumos nu poţi să fii/vacă grasă să nu ţâi/Vaca grasă se deoache/Om frumos pt’ică-n păcate/Vaca grasă ţî o fură/Om frumos te poartă-n gură». Poţi a celui pe drum (a amăgi), să atragi fetele către tine «Vină mândră de-i veni/Nu mă tot acelui/Cu gura şi cu ochii/Datu-mi-ai turtă cu mac/Şi m-ai nebunit de cap/Datu-mi-ai turtă cu linte/Şi m-ai nebunit de minte/Celuită-s io bugăt/Că mândrule nu te văd/Lasă coasa în ocol/Şi vină la noi cu dor».

Câteodată te duci pe uliţă, drumu-i mai strâmt, se transformă în uliţă... Zice «Frunză verde magheran/Asta-i hoarea lui Vălean/Dimineaţa să scula/Şi păr galbăn pieptăna/Şi pă uliţă pleca/Tot cântând şi şuierând».

Câteodată pe drum îţi pierzi dragostea «Mândruţ, gură dezmierdată/Dragi ne-am fost noi laolaltă/Dragi ne-am fost şi ne-am iubit/Gură ră ne-o despărţit/De ne-o despărţit o fată/Cununia nu şi-o vadă/De ne-o despărţit mă-ta/Nici moară nici trăia/De ne-o despărţit fecior/Pt’ieie-i boii din ocol/Să-i rămâie grajdul gol/Cum am rămas eu cu dor».

Pe drum de multe ori se ţin dragostile de tine «Dragostile nu-s curate/Că trăiesc până la moarte/Ori din vârf, ori din tulpină/tăt să ţân cu rădăcină/Şi-atâtea gânduri mă bat, de nu ştiu ce să mai fac, /M-aş lua, m-aş duce-n lume,/Dragostile-s după mine./Spusu-mi-o frunza de fag/Că dragostea nu-i iosag/Spusu-mi-o frunza de vie/Dragostea nu-i avuţie/Să gată când ţi-i mai bine». Pe drum se şi strigă, când te duci la fete se strigă «I-auzi, lele Măriuţă,/Cum te strigă badea-n frunză». Cum se strigă fetele? Le poţi striga cu gura, le poţi striga în fluier, le poţi striga-n frunză… «Strâje, strâje, moartea-l mânce/După el io nu m-oi duce/Badea-n frunză, dăscălelu/Mere-i lele după el? /Strâje, strâje, moartea-l mânce/După el io nu m-oi duce! » Şi atâtea drumuri am avut...

Pe drum poţi merge în jos, poţi merge pe şes, dar poţi merge-n sus şi când te duci în sus eşti mai mult singur, omul se caută pe el când se duce în sus «Dusu-s-o bădiţa, dusu/Pă delu Bistriţii-n susu/Pana verde nu i-am pusu/Nici verde nici verzâie/Nu s-o dus cum să nu vie/Că s-o dus în târg de ţară/Să vândă să ieie iară/Să-şi deie caii pă boi/Să ne luăm amândoi».

Câteodată te duci pe vale, eşti un om mai straniu «Pă cea vale vălicică/Est’o mândră frumuşică/şede-n pat, toarce la furcă/şi pă faţ’o rumenită».

Câteodată îţi aştepţi mândra în drum... «Pasăre di pe câmpie/spune-i la mândra să vie/că s-o copt strugurii-n vie/Şi tăt trece-o păuniţă/şi rumpe struguri cu d’iţă/şi tăt tre-o coarbă neagră/şi rumpe struguri cu creangă/Poate, bade, nu ţi-s dragă».

Câteodată aşteptarea în drum are o dimensiune cosmică «Zis-a mândra s-o aştept/Unde-a sta luniţa drept/Ş-amu luniţa stă bine/Io o-aştept, mândra nu vine/Ş-amu luniţa stă jos/Io o-aştept, tăt nu s-o-ntors».

Dorul îl poţi afla după cântatul păsărilor «Păsărucă di pă munte/Auzit-am că ştii multe. /De ştii multe hai mă-nvaţă, /că eu mor cu doru-n braţă./De ştii multe, hai şi-mi spune/că io mor cu dor-n lume».

Câteodată pe drum te opreşti şi aştepţi pe cine ţi-e drag… «Frunză-n prun, frunză su’ prun, /Ieşi, mândruţă, până-n drum/de ţi-am fost vreodată bun/Frunză-n fag, frunză su’ fag/Ieşi, mândruţă, până-n prag/de ţi-am fost vreodată drag./De când mândruţa s-o dus/negură pă deal s-o pus/ Şi pă deal şi pă muncele/şi pă sprâncenile mele./Dacă mândruţ-a vini/Trece-om vârfu Măgurii/Desculţa-ne-vom de-un pt’icior/şi l-om trece pă uşor/Descuţa-ne-vom de-amândouă/şi l-om trece ca şi-o rouă». Şi roua trece câteodată.

Cântând, căutând dorul, câteodată rătăceşti «Câte frunze sunt în nuc/Tăte-s doruri ce să duc/Io cat urma dorului/În frunzuca nucului/Îi cat urma, rătăcesc/Şi doruţu nu-l găsăsc/Strâgă doru dragostea/Şi nu vre a înturna/Doru fuge ca vântu/Şi dragostea ca gându».

De dor nu poţi dormi. Mi se întâmplă de multe ori când mi-e dor de cineva, când iubesc pe cineva… Nu dorm. Se spune aşa „Asară pă la opt ceas/Doru mândruţii l-am tras/Io m-am culcat pă perină/El m-a rupt de la inimă/Când m-o rupt m-o clătinat/Şi di pă somn m-o sculat/Mă trezăsc şi mândra nu-i/Numa scrisu numelui/pă dijdiţa patului/Cine şti poate ceti/La dor a felelui/Cine şti carte nemţască/Poate veni să citească/La dor să feleluiască». Adică să comenteze... Şi câte şi mai câte…

Mergi de multe ori şi pe colnic, cauţi semnele pădurarilor şi păcurarilor. Câteodată pe drum cobori. Urci, cobori sau mergi pe şes... «Coborât-o de la munte/Tri păcurari cu oi multe/La o verde poieniţă/La o rece fântâniţă».

Dacă o iei la strânga drumul e rău, te poţi întâlni cu forţele răului. «Mamăle, tatăle/oile la stână/că vine furtună/o venit duşmanii/mi-o furat şi câinii/Mamăle, tatăle/Oile furatu/Pă mine legatu».

Drumul te poate înstrăina «Mult mă-treabă mândru soare/Ce m-am uscat pă pt’icioare/Mult mă-ntreabă şi cel vânt/Ce mi-am pus faţa-n pământ/Mult mă-ntreabă şi cea lună/De ce n-am viaţă bună. /Viaţa bună m-o lăsat/Când m-am dus dint-al meu sat/Şi-n lume m-am străinat».

Drumul în noapte e păcătos… „Nu-i lumină nicări/C-o murit tăţi oaminii/Numa la mândruţa me/arde lampa ca ş-o ste/Şi-atâta m-oi duce-n noapte/până m-oi ‘tâlni cu moarte/Să mă puie-n copârşeu/La un loc cu Dumnezeu».

Pe drum descânţi, te apucă nebunia, nu mai ştii unde mergi şi trebuie să te întorci în răscruce să-ţi alegi calea. «Când îmi vine dor de ducă/Mărg pe deal ca şi pă luncă/Şi de jelea mea de ducă/Crengile-n codru să culcă/De jelea traiului meu/Plâng pietrile pă pârău/Pasările-n cuibul său/De jelea vieţii mele/Plâng pietrile pe vâlcele/Pasările-n cuiburele».

Pe drum îţi caţi stâmpărarea, horeşti şi strigi «Zâs-o mama cătă mine/Să-mi învăţ horile bine/În lume cât oi umbla/Multe rele m-or mânca/În lume cât oi trăi/De mângâiere mi-or fi/Horile-s de stâmpărare/la omul cu supărare».

Când porneşti pe un drum nu şti dacă te mai întorci «Morţî tăi de iarbă rară/Cine te-a cosî la vară/Feciorii nu te-or cosî/Că s-or duce-a cătuni/Fetele nu te-or grebla/Că numa la poşt-or sta/Ş-or întreba poştaşu’: /N-am carte de la mândru’/Gată-ţi, mândruţ, armata/Că dacă ti’i libera/Nuntă mare noi om fa’/Tu-i fi-a meu şi eu a ta».

Pe drum îţi piezi semnele împărăteşti câteodată «Ia-ţi, mireasă, cununa/Şi ţi-o dă de-a duruţa/Să saie bumbuştile/pă tăte uliţele/Să răsară lămâiţă/Nu-i mai fi fată-n uliţă/Să răsar-o rujă lată/Nu-i mai fi la mă-ta fată/Să răsară busuioc/Nu-i mai fi fată la joc».

De alte dăţi, drumu-i oprit «Măieran în cornu mesii/Io horesc horea miresii/Măieran mândru pă masă/Să trăieşti dragă mireasă/Mireasă de-amu’nainte /drumurile ţi-s oprite/Numa tri ţi-s desgrădite:/La fântână după apă/În grădină dup-o ceapă/Şi la mă-ta câteodată/Când îi fi mai supărată. /Mireasă, nu te cânta/Că rămâi în casa ta/La’ să zdere mnirele/Că vine de ginere/Şi-şi pune clopu în cui/Şi nimnica nu-i a lui».

Colindătorii retrăiesc drumul, calea. Se duc printr-un loc şi se întorc tot pe acolo… «Şi noi ne-am plecatu/În sat la corindat/Tăt din casă-n casă/Nimeni nu ne lasă/Făr jupânu gazdă/În casă ne-o lăsatu/De cină ne-o datu/Şi vin de gustatu/Cină de lumină/Şi pat de hodină».

Pe drum îl avem în gând pe Hristos. «Voi să mergeţi, voi s-aflaţi/Unde s-a născut Hristos/Într-o peşteră/El se naşteră».

Prin pădure, drăguţa îţi apare ca-n vis, este ciutilină, dar împlinită. «Pân pădurea unei zâne/mă-tâlni c-o ciutilină/Taci tu lină-ciutilină/că io de m-oi mânie/Cosiţa ţi oi tăie». Este fata împlinită, face copii, duce neamul.

Şi mai este un drum. Ultimul drum e cu alai. «Dragu mamii, ce-ai lucrat/De-acasă când ai plecat/Înapoi n-ai înturnat/Te-ai dus în groapă cu mol/fără perină şi ţol/te-ai dus în groapă cu tină/Fără ţol, fără perină».  Mare-i Doamne moartea...

Aste-s drumurile mele...”, şi-a încheiat pledoaria pentru Drum Grigore Leşe.

Crede cu tărie că toţi oamenii sunt frumoşi. „Ştiţi ce fac eu în ultima vreme?”, ne-a întrebat Grigore Leşe. Aproape imediat curiozitatea ne-a fost satisfăcută. „Iubesc şi uit toţi oamenii care mi-au făcut rău. Că altfel nu pot ierta. Încerc să uit toţi oamenii care mi-au făcut rău”.

Dacă acum drumul său trece prin televiziune, altă dată drumul l-a dus în codrii sau pe şes. „Am schimbat drumul cu cărarea. Altă dată am venit în intersecţie şi am zis că trebuie să o iau pe alt drum că am pornit-o greşit. Întotdeauna se spune că drumul la dreapta e drumul bun, drumul la stânga e drum rău. Zice aşa «Drumu-i lung, pă el mă duc/Capătu’ nu i-l ajung/De-aş ajunge capătu’/Da-o-aş mână cu cucu/N-aş mai înturna altu/De-aş ajunge marginea/Da-o-aş mâna cu mierla/Alta n-aş mai înturna»”, recită Grigore Leşe din versurile ce l-au însoţit o viaţă.

Nu întotdeauna a ales bine drumul. Nu totdeauna a fost liber să aleagă. A încurcat drumurile, căile, cărările. „M-am uitat, am văzut şi-am priceput. Drumu’ aista-i lung şi împlinirea e departe. Ce e horea? Prin ea mă răsfăţ şi-mi aflu mie. Ca să pot şti cine sunt eu o trebuit să umblu pă drumurile astea 60 de ani, să mă pot aduna. Umblând pe drum te şi risipeşti, dar dacă te risipeşti ştii cine eşti, că altfel n-ai cum şti. Dacă vreţi eu vă aştept pe drumurile mele şi dacă vreţi să ştiţi de lumea asta şi vreţi să mă ştiţi pe mine să-mi cătaţi drumurile. Să vedeţi unde m-am născut, să-mi ascultaţi horile, să-mi urmăriţi emisiunile, să veniţi la spectacolele mele. Pe 30 noiembrie am spectacol la Sala Palatului, apoi am la Piatra Neamţ. Anul acesta am fost la Londra, la Haga, în India, la Bruxelles, la Paris. Unde n-am fost!? Şi din când în când mă duc şi la mama, că ea m-o făcut şi ea mi-o dat glas. De la glasul mamei m-am dezvoltat şi mi-am aflat locul în lume. Aşa se zice: «Mă, di ce horeşte omul pă lume?» «Horeşte să-şi afle locul în lume». Zice «Dar păsările de ce horesc? De ce cântă mierla?» «Să arate lumii că ea este stăpână pe locul respectiv, de aceea cântă pasărea». No, acum dacă eu horesc acasă, unde horesc cel mai bine? Unde m-am născut. Unde mi-e rădăcina. Şi mă duc în sat, în locul meu în pădure şi horesc. Atunci eu arăt lumii că eu sunt stăpân acolo. Nu mă zăhăieşte nimeni, aşa se zice la noi, nu mă deranjează nimeni”, mărturiseşte Leşe.

E bine că aveţi unde hori, spunem noi, dar ce se fac orăşenii că ei nu au unde? „Ştii cum se zice la noi - Cum îţi aşterni aşa dormi! - Eu sunt de vină că ei şi-au aşternut altfel? Eu ştiu să-mi fac aşternut. Mi-am făcut aşternut acolo. Mă mai duc în stânga, în dreapta, dar nu uit să mă duc acolo. Se spune că atunci când se naşte cineva se naşte cu frică. E singura frică. Frica de moarte. Cum poţi scăpa de frica asta, că se duc oamenii şi zic «Mă, scapă-mă de moarte!» Nu te poate nimeni scăpa de moarte, dar se poate ruga pentru tine să mori liniştit, senin, cumpătat. Ce înseamnă frica de moarte? Înseamnă să crezi în Hristos. Hristos a înviat să ne spună că suntem nemuritori. Dacă te temi înseamnă că ai minte, eşti mintos. Înseamnă că ai raţiune. Înseamnă că ai instrumentul cu care gestionezi sensibilitatea. Trebuie să ai raţiune când te temi”.

Grigore Leşe susţine că amatorismul în orice consolidează pentru o vreme mediocritatea. „Mă feresc în ultima vreme de mediocritate. Cânt puţin şi totdeauna trebuie să ştiu ce horesc, să mă raportez la cei din jurul meu, să ştiu cine sunt. Nu poţi toată ziua să-ţi dai drumul la gură şi să nu ştii ce vorbeşti”.

Dacă iubeşti pe aproapele tău înseamnă că te iubeşti pe tine, te mântuieşti, ne spune artistul. „De când e lumea, la noi oamenii au trăit în rânduială. Când o fost gata de însurătoare şi-au iubit, oamenii au făcut asta. Noi trebuie să ne curăţim pe dinafară şi să ne spiritualizăm pe dinăuntru. Este foarte important. Trebuie să ieşim din letargie”.

Cum se iubeşte o femeie? „Asta este o taină. Asta nu se povesteşte, se simte. Se fac toată ziua talk-show-uri despre femei şi alte alea, dar fiecare răspunde pentru ce face. Astea nu se povestesc, astea se simt. Sunt lucruri pe lumea asta care nu trebuie explicate, sunt taine şi tainele acestea nu se povestesc. Nu-mi cereţi să povestesc că asta nu se pot povesti”, spune Grigore Leşe. „Ştiţi de ce-i face femeia cămeşă bărbatului, că nu i-ar face-o fără motiv. Îl iubeşte. Dacă nu l-ar iubi nu i-ar face cămeşă. Câte încristituri atâtea sărutări îs. Atâtea sărutări îi dă feciorul sau bărbatul”.

Nu se duce la biserică să fie văzut. „Eu la biserică mă duc să mă adun şi să nu fiu văzut. E foarte important. Dacă mă duc în pădure eu trebuie să ştiu de ce mă duc, trebuie să am un sentiment, trebuie să am organ special, trebuie să am nişte instrumente cu care mă apropii şi cu care mi-arăt sensibilitatea. Sunt pe lumea asta şi oameni insensibili, care nu ascultă muzică, nu contemplează natura. Pe aceştia trebuie să-i ajutăm. Cum îi putem ajuta? Cultivându-le răbdarea şi cântându-le zi de zi. Eu asta fac, le tot horesc… Sunt oameni buni în filosofie, sunt oameni la coasă, sunt oameni buni la horit, sunt buni economişti, dar toţi cei de pe lumea asta trebuie să aibă o dimensiune spirituală, să le placă muzica. Aşa ne naştem, la leagăn ni se cântă. «Iubeşte-mă mândră dragă/câtu-mi-i cămeşa neagră,/că dacă m-oi primeni,/ multe mândre m-or iubi!»”.

Oriunde te-ai duce trebuie să fii la pământul tău, de aceea în lume sunt oameni care vor să acapareze pământ, ne spune Grigore Leşe. „Noi niciodată nu ne-am dus să luăm alte păminte. Horile se ascund în ţările care nu sunt doritoare să acapareze păminte... Aicea stau horile. Ele-s umblătoare. Şi sunt paşnice. Când e vorba de pământ, unii spun «Nu-mi vinzi pământul mie?» Zice «Nu-l dau». Şi nu câştigă nimic de pe el, că omul de când îi lumea s-o raportat la pământ şi la animal, că după aiestea o trăit. Dacă unii nu pot trăi aşa atunci trebuie să trăiască după alţii care lucrează pământul şi cresc oi, vaci şi altele, că altfel nu putem trăi pe lumea asta. Altfel n-ar mai fi fluiere de cântat la oi, n-am mai avea cămeşi”.

Postul, crede artistul, îţi dă posibilitatea să te cauţi pe tine, să te cureţi. „Trebuie să fii curăţat ca să poţi face o rugăciune, ca să te poţi duce la biserică. Să fii curăţat, să fii ca şi soarele. De aceea şi copilul când se naşte este închinat soarelui. Pe mine mama m-o închinat la soare. «Luminosul mândru soare/o vrut şi el să se însoare/Peste tăt el o umblat,/Nouă ani a căutat/Şi pân ţară a murea/ până o găsit-o pe-a sa./M-am sculat pe-al mării mal/în palatul de cristal/unde sora Sânziana sta./Tu Ileana Sânziana/dalbă zâna florilor/drăguţa fecioarelor/ este vremea să mă însor.» Noi stăm pe ce au făcut oamenii dinaintea noastră. Până şi Carol I când a venit în România a spus că a venit să-şi facă datoria. Şi şi-a făcut-o. Avem nevoie de conducători înţelepţi. Să fie ascultători, altfel nu se poate. Şi să fie în rânduială. Nu poţi ieşi din rânduială şi din rost. De aceea am şi dat titlul spectacolului meu de la Sala Palatului «Tradiţie, Istorie, Rost». N-am mai zis şi rânduială. Şi-n cântat trebuie să ai un rost. Nu poţi cânta orice şi oricând”.

Ce e doina românească? E ea sufletul românului? Grigore Leşe ne-a spus că „atâta-i de complicată doina. Eu aş zice că este o rugăciune. Horea asta lungă, cum o numeşte Bartok Bela, adâncată, moroşănească, e ca o rugăciune. Omul o cântă pentru el, nu pentru un auditoriu. Este o fierbere în grumazul horitorului. Invocă ceva. De când e lumea au fost imnuri din astea. Ce înseamnă să cânţi? Să ai ataşament, să fii prietenos, să iubeşti, să ai o vibraţie lăuntrică, o spontaneitate, să fii iertător… Asta înseamnă horea, cântecul, imnurile acestea. Tot timpul invocăm o divinitate, de când e lumea şi pământul, de când s-a ridicat în picioare a ridicat ochii către cer şi a cântat «Mult m-am rugat Doamne ţie/să nu-mi dai urâtul mie,/nu ştiu Doamne nu mă vezi/tot urâtul mi-l alegi». Şi moartea e o dimensiune, dar nu scăpăm de ea. Putem numai prin rugăciune. Nici nu simţim că trecem în Ce lume. Ş-apă acolo ne alegem. Unii cu sufletul în rai, alţii… Selecţiile astea nu le putem şti niciodată”, a încheiat Grigore Leşe.

Cine este Grigore Leşe

S-a născut la 20 februarie, 1954, în Stoiceni (Maramureş). A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima“, din Cluj-Napoca (specializarea fagot), iar în 2003 a obţinut titlul de Doctor în Muzică. Predă cursul de etno-muzicologie la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Realizează emisiuni de etno-muzicologie la Radiodifuziunea Română şi TVR. Este căsătorit cu Iulia Gorneanu; are un fiu, Laurenţiu Ciprian, din prima căsătorie. A avut o copilărie frumoasă, în vremuri în care se păstra o rânduială anume, când lucrurile aveau un rost. A moştenit glasul de la mama sa. Lucrul acesta nu se învaţă, ci se moşteneşte. Ori horeşti, ori nu horeşti. „V-aş dori s-ajungeţi măcar o dată unde m-am născut eu, la Stoiceni. Este cel mai frumos loc din lume. Drumul se-nfundă, nu mai duce nicăieri. Satul e aşezat pe dealuri, cu case-mprăştiate, iar de jur împrejur sunt păduri de brad, de fag. De mic am văzut mistreţi, lupi, urşi. De-aceea cântecul meu are un caracter războinic. Ce mi-a fost drag în copilărie, a fost să mă urc în copaci şi să horesc. Şi oamenii se strângeau şi spuneau: «Ce frumos horeşte Grigore al lui Năstăsie. De aista s-a alege ceva». Iată ce dimensiune îţi dă cântecul”, mărturiseşte Grigore Leşe.