Evenimentul Zilei > Social > Grevă generală la Dacia
Grevă generală la Dacia

Grevă generală la Dacia

Peste 8.000 de angajaţi ai uzinei Dacia Renault au intrat în această dimineaţă în grevă generală pe termen nelimitat. Muncitorii sunt nemulţumiţi de faptul că administraţia fabricii nu a oferit creşterea salarială pe care aceştia o ceruseră. Ei doresc o majorare salarială de 550 de lei, care să fie acordată în două tranşe, 350 de lei de la 1 ianuarie 2008 şi 200 de lei de la 1 iunie 2008. În urma unei serii de negocieri, oferta patronatului a fost de doar 118 lei. Mişcarea de protest a angajaţilor costă Dacia cel puţin 10,5 milioane de euro în fiecare zi.

Nicolae Pavelescu, liderul sindical al Automobile Dacia, a declarat că aproximativ 85 la sută dintre angajaţii companiei sunt în grevă generală şi că oamenii nu fac decât să îşi ceară drepturile cuvenite în urma creşterii producţiei şi a profitului uzinei Dacia.

De asemenea, sindicaliştii mai doresc majorarea primelor de Paşte şi Crăciun până la 50% din salariul mediu brut şi a primei de vacanţă până la echivalentul unui salariu mediu brut. Pe 14 martie, peste patru mii de angajaţi ai Uzinei Dacia au fost în grevă de avertisment două ore.

„Media salariilor de la Dacia este peste media pe economie, pe industrie, pe ramură. Cererile sindicatului nu sunt realiste“, au transmis şi oficialii Dacia, care au precizat că vor retrage ultima ofertă de creştere a salariilor dacă astăzi se va intra în grevă, a spus Pavelescu la sfârşitul săptămânii trecute.

Mişcarea de protest a angajaţilor şi oprirea producţiei de automobile va costa Dacia cel puţin 10,5 milioane de euro în fiecare zi, la un preţ mediu al autovehiculelor de 8.000 de euro.

La Piteşti se produc zilnic 1.300 de autovehicule, jumătate fiind din modelul berlină. La aceste pierderi trebuie adăugate piesele şi subansamblele, de alte câteva milioane, şi penalizările comenzilor neonorate la export.(Adelina Vlad)

Uzina Dacia Renault şi-a mărit capacitatea de producţie până la o maşină pe minut, de la începutul acestui an. Acest ritm de producţie va permite companiei să ajungă la o producţie totală de peste 310.000 de vehicule în acest an.

Anul trecut, modelul Logan s-a vândut în 367.745 de exemplare, cu 48 la sută peste nivelul din anul precedent. În aceasta primăvară, pe lângă Sandero, Dacia va începe şi vânzările Logan Pick-Up, o autoutilitară produsă tot la uzina din Piteşti.

Prima ofertă, respinsă

În jurul prânzului, conducerea Dacia Renault a avut prima poziţie oficială faţă de greva angajaţilor. Astfel că, directorul de comunicare al Dacia Renault, Liviu Ion a prezentat o ofertă de creştere cu 19 la sută a salariilor, pe mai multe paliere. Însă viceliderul sindicate Automobile Dacia, Ion Iordache a respins-o din start, catalogând-o drept o declaraţie mincinoasă.

"În primul rând este vorba despre o creştere cu 12% a salariului de bază care asigură un prag minim de 144 de lei brut pentru muncitori, ceea ce presupune o creştere de 18,5%, ceea ce înseamnă de trei ori inflaţia pentru anul viitor. Aceasta este creşteare pentru un tânăr muncitor. La această creştere se adauga prima de participare la rezultatele anului 2007, care este de minimum 1020 lei brut. Această primă distribuită lunar ar însemna un salariu şi jumătate pentru un tânăr salariat. La acest lucru se adaugă şi o primă pentru Paşte, Crăciun, Vacanţă care datorită creşterii de 12% înseamă încă 1,5 salarii pentru un tânăr muncitor", a detaliat oferta Liviu Ion.

"Oferta noastră intră în discuţie cu cererea sindicatului, este de 550 lei pe lună. Această sumă este mai mare decât salariul minim garantat pe lună. Dacă adunăm toate cererile sindicatului se ajunge la o creştere de peste 70%, lucru care nu poate fi luat în considerare în condiţiile economice şi sociale din România", a completat reprezentantul Dacia.

De cealaltă parte, Ion Iordache s-a declarat nemulţumit de oferta conducerii. "Nu ne mulţumeşte şi din punctul meu de vedere este, concret, o majorare de 9%. Propunerea administraţiei este de o majorare cu 118 lei în luna martie şi 26 de lei în luna septembrie. Peste 3000 de angajaţi câştigă 600 de lei pe lună. Nu dorim salarii occidentale, ci corecte în raport cu munca depusă", subliniază vicele sindicate Automobile Dacia.

Cei doi s-au contrat şi pe numărul angajaţilor care au intrat în grevă astăzi. În timp ce cifrele directorului de comunicare indicau 49 la sută din personal, sub 6.000 de oameni, reprezentantul sindicatelor anunţă o cifră de 80 la sută, peste 8.000 de angajaţi.


ŞTIRE DE DIMINEAŢĂ 07:35, ACTUALIZATĂ LA ORA 12:55

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: