Grevă generală la combinatul siderurgic din Galaţi

Grevă generală la combinatul siderurgic din Galaţi

Sindicatul Solidaritatea a declarat în această dimineaţă deschisă greva generală la ArcelorMittal Galaţi.

Protestatarii au început să arunce cu diverse obiecte înspre paznicii aflaţi dincolo de poartă şi au dărâmat un post de pază. Liderii sindicali au încearcat să-i liniştească pe protestatari, îndemnându-i să revină la o manifestaţie paşnică. Preşedintele coordonator al sindicatului Solidaritatea, Ilinca Diaconu, le-a strigat protestatarilor care forţau poarta să se întoarcă la locul lor.

Administraţia combinatului a întărit efectivul de pază de la poarta principală de acces pe platformă, dincolo de poartă aflându-se câteva zeci de agenţi de la firma care asigură paza combinatului

Greviştii vor intra în secţii, astăzi şi mâine, dar nu vor lucra. Excepţie fac cei din sectoarele în care activitatea combinatului nu poate fi oprită şi care vor asigura o treime din activitate. Miercuri, la Galaţi este programat un miting de protest.

"Oamenilor le-a ajuns cuţitul la os. Deci, anul acesta, ei ne vor controla pe noi şi vor spune ce este de făcut", a susţinut Gheorghe Tiber, liderul Sindicatului Solidaritatea

Greviştii cer, în principal, dublarea salariilor, în timp ce administraţia oferă o creştere salarială de 9,5%. În plus, conducerea ArcelorMittal spune că protestul este ilegal, deoarece actualul contract colectiv de muncă nu a expirat.

Solidaritatea a declanşat greva generală pe termen nelimitat din cauza neînţelegerilor cu administraţia ArcelorMittal Galaţi cu privire la creşterile salariale aplicabile în acest an. Greviştii vor susţine miercuri începând cu ora 14.00, un miting în faţa porţii principale a combinatului, miting la care sunt aşteptaţi lideri sindicali din Piteşti, Hunedoara, Slatina şi Bucureşti.

Sursa: Realitatea

(ACTUALIZATĂ LA ORA 12:15)

Ne puteți urmări și pe Google News