Grevă generală în administraţie. "Funcţionarul public este flămând şi îndatorat"
- Adam Popescu
- 14 septembrie 2010, 13:06
Sindicaliştii din administraţie au anunţat că vor declanşa greva generală pe 27 septembrie.
Astfel, peste 30.000 de angajaţi de la ANAF, Garda Financiară, Garda Naţională de Mediu, Ministerul Transpoturilor şi al Economiei, Inspecţia Muncii, Ministerul Afacerilor de Externe şi Protecţia Consumatorilor vor intra în grevă generală pe termen nelimitat peste 2 săptămâni. Practic, toţi funcţionarii publici din administraţia publică locală şi centrală nu vor mai lucra.
''Funcţionarul public este flămând şi îndatorat. Noi nu mai participăm la mitinguri, la pichetări, pentru că aceste forme de protest nu au dus nicăieri'', a declarat liderul sindical Sebastian Oprescu.
Potrivit reprezentantului Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), peste 60% din funcţionarii publici au salarii mai mici de 1.000 de lei. ''Cu aşa salarii nu putem să combatem evaziunea fiscală, să ne facem treaba'', a subliniat acesta.
Contradicţii
Liderul Sed Lex, Vasile Marica, dă asigurări că nu va fi nicio grevă generală pe 27 septembrie. Sebastian Oprescu spune însă că Marica vorbeşte doar în numele funcţionarilor publici afiliaţi la Sed Lex.
Astfel, membrii SNFP vor intra în grevă, în vreme ce membrii Sed Lex vor merge la muncă, conform programului. Şi CNSLR protestează Funcţionarii publici nu vor fi singurii care vor protesta împotriva măsurilor luate de Cabinetul Boc. Membrii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din Romania (CNSLR) Frăţia vor organiza un miting, urmat de un marş de protest pe 22 septembrie, în Bucureşti. "Există voci care spun că nu ar trebui să fie doar un miting liniştit, în sensul că, după două ore de manifestare a nemulţumirii, să plecăm acasă cu coada între picioare, ci să avem nişte forme mai radicale de protest", a declarat ieri preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, înainte de întâlnirea cu liderii PSD. Protest la Muzeul Brukental Angajaţii Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu au ales o altă formă de protest. Ei au primit ieri diplomele şi premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural ''Europa Nostra'', purtând tricouri negre pe care scria ''Premiat în Europa, răsplătit în România cu minus 25%'', notează Agerpres. Premiul, care se acordă celor mai buni muzeografi pedagogi din Europa, a fost disputat anul acesta de peste 100 de alte muzee europene. Angajaţii de la Brukenthal spun că au pus mână de la mână, chiar dacă primesc salarii de 530 de lei, pentru a cumpăra hârtie şi creioane pentru copiii care au învăţat în muzeu.
Vom reveni cu amănunte.