Greva din Italia afectează traficul aerian în zonă. Atenționare de călătorie

Miercuri, dacă aveți drum prin Italia sau doar o tranzitați, sunteți sfătuiți de Ministerul Afacerilor Externe să luați în calcul că este anunțată o grevă naţională la nivelul transportului aerian, în intervalul orar 13:00 – 17:00.

Astăzi, dacă aveți drum prin Italia sau doar o tranzitați, sunteți sfătuiți de Ministerul Afacerilor Externe să luați în calcul că este anunțată o grevă naţională la nivelul transportului aerian, în intervalul orar 13:00 – 17:00.

 

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, greva poate afecta cursele aeriene efectuate pe rutele naţionale şi internaţionale, având ca origine sau destinaţie aeroporturile de pe teritoriul Republicii Italiene.

 

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de urgenţă: +393451473935.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet http://roma.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în "App Store" şi "Google Play"), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.