Grevă de amploare a funcţionarilor publici în Marea Britanie
- Paul Ciocoiu
- 30 iunie 2011, 12:01
Aproape 750.000 de salariaţi din sectorul public britanic au intrat astăzi în grevă pentru 24 de ore pentru a denunţa reforma pensiilor, primul astfel de protest de amploare cu care se confruntă guvernul de coaliţie de la Londra, relatează The Guardian.
Cel puţin treime din şcolile din ţară vor fi închise, mai mult de jumătate din universităţi nu vot ţine cursuri, serviciile sociale îşi vor suspenda activitatea iar niciun tribunal nu va mai ţine şedinţe de judecată.
"Activitatea noastră de-o viaţă este ţinta unui ata", a subliniat Mark Serwotka, preşedintele sindicatului care reuneşte angajaţi din serviciile publice şi comerciale.
Acţiunea de protest se va simţi în porturile şi aeroporturile internaţionale, anunţându-şi participarea la grevă şi o parte din personalul responsabil cu vămile şi controlul imigraţiei. Agenţia britanică pentru frontiere a atenţionat de altfel în ajun că astăzi sunt aşteptate perturbări în aeroporturi, gări şi porturi internaţionale.
Pe lângă greve, sunt prevăzute mitinguri şi manifestaţii în circa 30 de oraşe, îndeosebi la Londra, unde liderii a patru centrale sindicale au convocat un marş.
La originea protestului se află reforma pensiilor, aflată încă în discuţie, care i-ar obliga pe funcţionarii publici să cotizeze mai mult şi să muncească mai mult, primind în schimb o pensie mai mică, după cum susţin sindicatele.
Proiectul de reformă cuprinde între altele creşterea vârstei de pensionare la 66 de ani, până în 2020, de la 60 cât este în prezent pentru majoritatea cadrelor didactice. Guvernul motivează în ce-l priveşte necesitatea reformei cu îmbătrânirea populaţiei şi afirmă că altfel sistemul de pensii riscă să se prăbuşească.