Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane a anunţat o grevă de avertisment pentru ziua de vineri, 15 septembrie, între orele 7.00 și 9.00.
Greva de avertisment anunțată de către compania feroviară CFR S.A. ar urma să excludă angajații CFR Călători. Cu toate acestea, a fost anunțat faptul că anumite trasee vor fi afectate de acest protest.
În cazul în care călătorii vor fi afectați de greva de avertisment programată pentru dimineața zilei de vineri, aceștia pot solicita rambursarea contravalorii biletului achiziționat, în cazul în care călătoria va fi amânată sau chiar anulată.
Călătorii nu ar trebui să fie afectați
Informațiile publice indică faptul că această grevă feroviară este una de avertisment și ar putea afecta circulația anumitor trenuri operate de CFR Călători și de alți operatori feroviari în intervalul orar 07:00-09:00.
Conform Regulamentului de transport pe calea ferată din România, în vigoare, călătorii de la trenurile afectate își pot valorifica drepturile privind restituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau parțial în cazul unei greve de avertisment, după cum a menționat compania feroviară în cadrul unui comunicat.
Greva a pornit ca răspuns la faptul că problemele cu care se confruntă angajații nu au fost soluționate până la acest moment. În plus, sindicaliștii cer majorarea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de lucru din gări și depouri.
Greva CFR. Infrastructura feroviară trebuie modernizată
Sindicaliștii afirmă că această grevă a fost anunțată pentru a atrage atenția asupra lipsei investițiilor în infrastructura feroviară. În plus, aceste investiții sunt necesare pentru îmbunătățirea vitezei de circulație a trenurilor și pentru siguranța de circulație.
Astfel, pe parcursul dimineții de mâine, între orele 7:00 și 9:00, anumite tronsoane de drum vor fi blocate din cauza acestei greve. Atât trenuri de călători cât și de marfă vor pleca cu întârzieri, iar unele călătorii vor fi anulate.
Membrii Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane și Federației Elcatel precizează că condițiile de muncă din gări și depouri sunt inacceptabile. În plus, aceștia menționează că este nevoie constant de revizii de vagoane, linii și chiar instalații. Aceste lucrări trebuie realizate atât iarna cât și vara, la temperaturi greu de suportat.