În februarie 2023, după victoriile de la Harkov și Herson, unul din patru ucraineni era convins că războiul s-ar fi terminat până la sfârșitul anului iar 80% din populație refuza orice compromis sau negociere cu Rusia. Acum, jumătate din ucraineni apreciază ca războiul se va prelungi cu mai mult de un an, iar cei care doresc tratative cu dușmanul se apropie de 20%.
Cifrele rezultate din sondaje pot suferi modificări pozitive în timp, dar poziția domnului Zelenski, de șef politic în țara sa, devine tot ma șubredă, cu puține șanse de reajustare la parametrii din 2023, sau chiar din 2021. Voi evoca în continuare câteva din motivele care susțin afirmația de mai sus.
Contraofensivă vs. defensivă
Unii analiști militari occidentali consideră că Ucraina ar trebui să intre în defensivă până la sfărșitul anului - chiar cedând teritorii, minime ca suprafață și importanță strategică - în fața rușilor, dar câștigând timp pentru acumularea de rezerve umane și materiale - și pregătirea unei ofensive pentru primăvara lui 2025. În parte, aceasta ar fi fost viziunea generalului Valeri Zalujnîi, înlocuit la conducerea armatei de către Zelenski, luna trecută. Și ar mai fi fost ceva: generalul susținea cu tărie trecerea generalizată a economiei naționale pe picior de război, așa cum a făcut Stalin în 1941 cu economia sovietică sau cum a început Kremlinul încă de anul trecut. Până acum, Zelenski a evitat acest lucru temându-se că sacrificii mai mari impuse populației ar reduce nivelul de susținere a rezistenței în fața agresorului și i-ar afecta șansele în cazul în care ar fi nevoit să organizeze alegeri prezidențiale.
Greșeli de front ale lui Zelenski...
Președintele ucrainean a anunțat recent că forțele armate ucrainene vor lansa în curând o nouă contraofensivă. Ziariștii de la Politico - publicație influentă în mediile Comisiei UE - a chestionat câțiva experți militari occidentali în legătură cu ,,anul de război 2024’’. Fiecare în parte a arătat că nu poate fi stabilită ,,o foaie de parcurs’’ a conflagrației în acest an. Toți au subliniat însă un gen de numitor comun al situației din teatrul de război cu implicații directe asupra cursului evenimentelor.
În următoarele 6 luni, Ucraina nu va dispune de echipamentul și resursele umane necesare unei ofensive de anvergură pe careZelenski s-a grăbit să o anunțe. Generalul Marc Thys, fost adjunct al comandantului armatei belgiene, aprecia că ucrainenii ar avea nevoie de o perioadă de ,,recuperare și pregătire’’ așa cum au fost anii 1916 și 1942, în timpul celor două mari conflagrații mondiale. Problema armatei ucrainene este legată de faptul că nu și-a dovedit capacitatea de a crea poziții solide în defensivă, ori pregătirea unei alte contraofensive înseamnă menținerea stabilității frontului. La Avdiivka, de exemplu, ucrainenii au fost copleșiți, dar au părăsit frontul lăsând în urmă aproape o mie de oameni care au trebuit să se predea rușilor. A fost tactică defensivă sau lașitate? Unii experți susțin că episodul în discuție nu ar fi avut loc în acest mod cu Zalujnîi la conducere. Oare urmează Robotnie Kupiansk sau Ceasiv Yar?
…și în politica de înrolare
Ucraina are actualmente aproximativ un milion de oameni în haină militară, însă doar o parte dintre ei au experiența a doi ani de front. Mulți sunt în spatele liniilor și acolo vor rămâne din motive obiective, dar mai ales subiective care țin de relațiile cu șefii militari, liderii politici sau apartenența la vechile și noile clanuri din subteranul politico-economic național. Pentru moralul trupei, aceste aspecte sunt contraproductive chiar dacă armata va rămâne în defensivă pentru o vreme. În Ucraina mai trăiesc încă 10 milioane de bărbați care pot fi înrolați și tot atâtea femei.
O nouă mobilizare - cum susținea Zalujnîi – ar fi fost un adevărat balon de oxigen pentru cei care nu au părăsit frontul de la începutul ,,operațiunii speciale’’. Generalul demis ar fi avut 500 de mii de oameni încă din decembrie 2023. Schimbarea lui este interpretată în armată drept o greșeală a șefului politic. În plus, vârsta medie a a celor de pe front este de 41- 42 de ani. Aceasta, pentru că doar cei peste 27 de ani - se vorbește de reducerea vârstei incorporabililor la 25 de ani - pot fi înrolați.Tinerii sub această vârstă reprezintă ,,viitorul țării care trebuie reconstruită cu forțe proaspete’’. Real, dar întrebarea ar fi: cât mai rămâne din țara aceea până atunci? Se creează un gen de clivaj între populația care dorește continuarea conflictului până la victorie și guvernul care ezită să ceară sacrificii tuturor celor care ar trebui să le suporte.
Veșmintele domnului Volodîmîr
Zelenski a pierdut în acești doi ani de război mare parte din susținerea ucrainenilor. Greșelilor prezentate mai sus li se adaugă altele, de mai mică importanță pentru spectatorul extern, dar cu impact în interior. Din modul cum se comportă, de exemplu, nu rezultă că ar fi preocupat de viitoarea reconstrucție a țării și de readucerea pe teritoriul ucrainean a acelor milioane de persoane refugiate în Europa și peste Atlantic.
Vorbește doar de război și victorie. În mare parte are dreptate, dar ucrainenii vor să știe de la el - și nu de la străini cum s-a întâmplat până acum - ce va fi în țara lor după război. Nici modul cum se îmbracă nu-i mai este de mare folos. A cam trecut vremea când hainele sale - ceva între veșminte civile de camuflaj și uniformă militară - îi confereau o prezență scenică unică în lume. Acum, hainele nu-l mai apropie nici de civili nici de militari și cu atât mai puțin de liderii politici străini cu care intră în contact. Doar Fidel Castro rămăsese revoluționar în uniformă până la moarte.
Mintea Occidentului de pe urmă
Dar nu doar Zelenski face greșeli. Situația de azi din Ucraina, de fapt evoluția frontului, este și rezultatul comportamentului unor lideri occidentali. Din Europa continentală, să ne înțelegem. Dacă vorbele lor frumoase de încurajare a ucrainenilor ar fi fost dublate de decizii imediate privind transferul de arme cu rază lungă de acțiune și muniție către Kiev și de creșterea producției în propriile țări, poate am fi putut vorbi de a doua contraofensivă victorioasă și o a treia în pregătire. Poate de ultima n-ar mai fi fost nevoie. Ucrainenii au cerut mereu mai mult și au acționat cu ce au avut. Europa a făcut mult mai puțin decât ar fi putut - în așteptarea unui sfârșit previzibil al conflictului - lăsând să se înțeleagă că ajutorul său pentru Kiev a fost imens.
Tenacitatea Giorgiei Meloni și bonapartismul lui Macron
La ultima reuniune G-7 de la Kiev, Georgia Meloni - premierul Italiei, țară care asigură președinția grupului în acest an - a spus răspicat: ,,Putin nu a ținut cont de doi factori: tenacitatea ucrainenilor și unitatea Occidentului. Sunt două elemente care au dus planul său la faliment’’. Doamna Meloni nu greșește când subliniază ,,tenacitatea ucrainenilor’’ dar era poate mai realist să se refere la ,,tenacitatea Occidentului’’ în legătură cu sprijinul pentru Kiev. Care tenacitate nu există și Georgia Meloni o știe foarte bine așa cum știe că planul lui Putin nu este întru totul falimentar. Deocamdată.
La reuniunea G-7 pomenită mai sus, domnul Macron a lipsit. Nu l-a auzit pe Zelenski când le-a amintit participanților că nu primise decât 30% din obuzele promise de Uniunea Europeană. Un ,,angajament imprudent’’ a conchis liderul ucrainean. Imprudența, în acest caz, înseamnă 50% neputință și 50% ipocrizie. Dar domnul Macron și-a luat revanșa dovedind acel bonapartism de tip declarativ cu care ne-a obișnuit. După reuniunea G-7, a reunit liderii NATO la Paris evocând trimiterea de trupe în Ucraina. Probabil, ideea sa se va materializa la un moment dat, dar ca și în cazul altor propuneri privind sprijinul occidental pentru Kiev, va fi trop tard.
În esență, opțiunea lui Macron înseamnă externalizarea unei opinii care și-a făcut loc în cancelariile occidentale, generată de subevaluarea, până acum, a unei eventuale victorii a lui Putin. Macron a intrat oarecum contondent în joc știind că nu va exista un consens la nivelul participanților. Știa de asemenea, că ideea sa ar anula multe din componentele ambiguității strategice care a caracterizat modul de gândire și acțiunile Occidentului continental în acești doi ani. Va urma o nouă etapă a conflictului, cu o altă dimensiune strategică? Cu siguranță.