Greşeala din teza la română, "corectată" cu demisii

Greşeala din teza la română, "corectată" cu demisii

Greşeala din teza cu subiect unic la limba şi literatura română, susţinută joi de clasa a VIII-a, pare să fi răzbunat toate erorile comise vreodată în elaborarea subiectelor de examene, care nu au adus nicio pedeapsă celor vinovaţi. Ecaterina Andronescu a cerut demiterea celor care au bulversat elevii.

Mihail Stan, consilier la Centrul Naţional de Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, şi Dumitru Săvulescu, directorul acestuia, i-au luat-o înainte ministrului, nu au mai aşteptat analiza comisiei de disciplină  şi şi-au dat demisia tot în această seară.

„Nu sunt răspunzător, ci responsabil. Mi se pare normal ca cel care a răspuns de elaborarea subiectelor să-şi dea demisia”, a declarat Mihail Stan.

Greşeala, la indigo

În ceea ce priveşte „originea” greşelii, acesta a explicat că textul ar fi fost copiat, cu tot cu eroare, dintr-o carte adresată elevilor. „Noi am greşit că nu am mers la ediţia critică a cărţii, pentru a confrunta textele”, a explicat Stan.

Atitudinea ministrului a venit târziu, după o zi de presiuni din partea opiniei publice şi în urma cererii de sancţionare a celor direct răspunzători, trimisă de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi (FNAP). „Este impardonabil pentru nişte experţi care ar trebui să-i ajute pe copii, nu să-i încurce”, a declarat Mihaela Gună, preşedinta FNAP.

Mai mult, dimineaţă, Andronescu găsise chiar şi o scuză pentru faptul că personajele lui Caragiale, din schiţa „Triumful talentului”, au fost încurcate între ele - Niţă Ghiţescu a devenit Ghiţă Niţescu, sensul textului fiind dat peste cap, după ce joi, în ziua examenului, dădea asigurări că „totul decurge normal”.

„S-ar putea ca aceia care au întocmit subiectele să fi făcut inversarea intenţionat, pentru că într-un text la prima vedere poţi să alegi textul aşa cum l-a scris autorul sau să poţi să-l modifici, pentru ca elevul să-şi exprime opinia faţă de textul acela”, a spus ministrul. Ea a asigurat, din nou, că elevii nu vor avea de suferit, de pe urma greşelii.

Dascălii aşteaptă contestaţiile

De cealaltă parte, profesorii de română anticipează un număr record de contestaţii. „Există di­fe­renţe mari de per­cepţie a textului. Elevii foarte buni au de suferit şi vor depune con­testaţie”, ne-a spus un profesor de română. Acesta a fost nemulţumit şi de ora la care a primit baremul de corectare.

„A venit abia la ora 16.00, adică la două ore după terminarea tezei. Eu cred că între timp au văzut greşeala şi au introdus menţiunea în barem”, a mai specificat acesta. Alţi profesori au sesizat la timp eroarea şi au făcut această menţiune elevilor înainte de a se apuca de rezolvări.

„Erori am mai întâlnit în enunţuri. Noi le identificăm şi le spunem mereu copiilor, ca să nu aibă nici o confuzie. La chimie, de exemplu, se mai uită câte o masă atomică sau ceva de genul ăsta. Noi le spunem elevilor”, a spus şi Victoria Barbu, directorul Şcolii nr. 11 din Capitală. (A contribuit Sergiu Miat)

CITIŢI ŞI:

Subiect greşit la teza de la română | SUBIECTE ŞI BAREME La teza de la română, Caragiale le-a jucat o festă profesorilor

Ne puteți urmări și pe Google News