Grecii vor să blocheze privatizările printr-o grevă generală

Grecii vor să blocheze privatizările printr-o grevă generală

Angajaţii din sectorul public vor organiza o grevă generală pe 15 iunie în replică la planurile anunţate de guvernul grec de privatizare a numeroase companii de stat, scrie BBC.

Sindicatele se tem că privatizările vor fi urmate de un val de disponibilizări. La greva generală de săptămâna viitoare vor participa angajaţii din sistemul public de transport şi jurnaliştii de la instituţiile media de stat.

Astăzi a avut loc o grevă de avertisment. Metroul şi autobuzele din Atena nu au circulat în primele ore ale dimineţii în timp ce în ţară trenurile s-au oprit în staţii în semn de protest faţă de măsurile ce urmează să fie anunţate astăzi de executivul socialist. Guvernul speră ca privatizările să aducă ţării venituri de 50 de miliarde de euro. Pachetul de privatizări va fi însă însoţit şi de măsuri de creştere a taxelor.

Angajaţii din porturi, oficiile poştale şi băncile de stat au urmat exemplu, întrerupându-şi activitatea pentru câteva ore. În paralel, personalul companiilor aflate pe lista privatizărilor a ieşit astăzi pe străzile Atenei, alături de pensionari. "Spunem Nu vânzării ţării noastre", au scandat aceştia. Alte 50.000 de persoane au manifestat duminică în capitala elenă.

Temerile populaţiei au fost alimentate de comentariile analiştilor economici greci care s-au declarat convinşi că, de exemplu, privatizarea sistemului public de transport feroviar, care generează pierderi uriaşe la bugetul de stat, se poate face doar dacă ulterior o bună parte din reţea va fi închisă pentru a reduce costurile, ceea ce va duce la numeroase disponibilizări de personal.

Rata şomajului în Grecia a crescut la 16,2 la sută în primele trei luni ale anului, cel mai afectat fiind segmentul de vârstă 15-24 de ani unde peste 42 la sută nu au o slujbă.

Ne puteți urmări și pe Google News