Ocupată cu epidemia de COVID-19 și apoi cu criza economică provocată de aceasta, Europa a scăpat din vedere un eveniment de o importanță colosală.
Grecia a făcut în fine ceea ce trebuia să facă și l-a lăsat pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan fără eternele sale instrumente de amenințare la adresa Uniunii Europene.
Pe 27 februarie, regimul Erdogan era pe punctul de a-și pune în aplicare amenințarea de a îneca Europa cu milioane de imigranți (în special sirieni) deschizând frontiera de nord-vest cu Grecia și Bulgaria.
Sute de mii de imigranți au început să fie masați la frontieră. În câteva zile, la începutul lui martie, aceștia ar fi fost pe teritoriul UE, urmați de alte sute de mii.
Dar lucrurile nu s-au petrecut așa cum plănuise Ankara, arată o analiză realizată de Gatestone Institute.
A doua zi, Grecia nu doar că a adus 52 de nave pentru a păzi insulele din vecinătatea Turciei, dar a mobilizat și trupe terestre suplimentare.
Forțele sale de securitate au fost capabile să împiedice 10.000 de imigranți să intre în Grecia prin trecerea frontierei terestre a Turciei.
Unii imigranți au fost blocați pe fâșia de pământ neutră dintre cele două țări și în cele din urmă au fost nevoiți să se întoarcă în Turcia.
Autoritățile elene au declarat că doar 76 de imigranți au reușit să pătrundă ilegal, care au fost arestați și trimiși în judecată.
Pe contul său de pe rețelele sociale, adjunctul ministrului turc de Externe, Yavuz Selim Kiran, a comparat presupusul tratament al imigranților care doreau să pătrundă ilegal în Grecia cu condițiile din lagărele naziste.
Comunitatea de evrei din Grecia a denunțat cu promptitudine declarația turcă.
Pe 6 martie, ministrul turc de Interne, Suleiman Soilu, a declarat că un număr total de 142.175 de migranți au reușit să treacă frontiera în Grecia.
Într-o discuție privată, un oficial al agenției de refugiați a ONU l-a ironizat pe ministrul turc: „Două întrebări pentru dl Soilu: Cum a numărat intrările în Grecia? Și cum au dispărut acești 142.175 de oameni, de vreme ce nu sunt în Grecia?”
Guvernul grec, care a reușit să obțină sprijin din partea UE, a desfășurat ulterior polițiști anti-revolte și patrule militare la frontiera terestră precum și nave ale marinei și gărzii de coastă, pentru a patrula 24 de ore din 24 în largul coastelor Greciei, în vecinătatea Turciei.
De asemenea, guvernul grec s-a grăbit să închidă frontiera terestră, triplând lungimea gardului, triplând dimensiunea gardului existent, de 12 kilometri, adăugând turnuri de observație și camere de supraveghere cu infraroșu.
Tassos Hadjivassiliou, membru conservator al Parlamentului grec, a declarat:
„Odată această barietră înălțată, Turcia va fi grav compromisă în capacitatea sa de a face să treacă imigranți (peste graniță). Iar dacă acest lucru se întâmplă, atunci Ankara și-a pierdut pârghia sa cea mai importantă de șantaj împotriva Europei... Iar șansele sale de a obține un nou acord cu Bruxelles-ul, ca și un sprijin financiar suplimentar, se estompează.”
În cele din urmă, la finele lui martie, autoritățile turce au fost nevoite să retragă migranții care rămăseseră masați la frontieră.
Totuși, în mai, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavușoglu, a declarat că politica „porților deschise” a Turciei va continua și a sugerat că migranții și refugiații vor reveni în viitorul apropiat la frontiera dintre cle două țări, atunci când acestea vor ieși din pandemia COVID-19.
La începutul lui iunie, arată Gatestone Institute, au circulat informații despre imigranți ilegali sosind cu autobuzele către orașul Edirne și localitatea frontalieră Ipsala.
Tot în iunie, o înregistrare video dată publicității de garda de coastă greacă înfățișa nave ale gărzii de coastă turce escortând bărci care transportau migranți și care intrau în apele teritoriale ale Greciei.
Noul șantaj nu va mai funcționa, din mai multe motive, arată analiza Gatestone.
Întâi, pentru că numeroși migranți din Turcia au aflat pe propria piele că frontiera cu Grecia nu este deloc ușor de trecut.
Doi, pentru că forțele de securitate grece sunt acum mai bine echipate și pregătite pentru a face față unui nou val de migranți.
Trei, va fi mult mai ușor Greciei să blocheze câteva mii de migranți, față de sutele de mii din martie.
Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene, a declarat:
„Evenimentele de la frontiera greco-turcă din regiunea Evros au demonstrat că Ankara nu are puterea de a exploata refugiații în interesul său politic.”