GRAV ACCIDENT FEROVIAR în SUA. 42 de PERSOANE sunt rănite în urma ciocnirii a DOUĂ TRENURI

GRAV ACCIDENT FEROVIAR în SUA. 42 de PERSOANE sunt rănite în urma ciocnirii a DOUĂ TRENURI

Grav accident în Philadelphia, SUA, după ce două trenuri s-au ciocnit, marți dimineața. În urma impactului, cel puțin 42 de persoane sunt rănite.

Coliziunea a avut loc în jurul orei locale 00:15 (04:15 GMT) între un tren de mare viteză şi un alt tren staţionat într-o gară din suburbia Philadelphia, a declarat pentru AFP Heather Redfern, o purtătoare de cuvânt a Căilor Ferate Regionale (Southeastern Pennsylvania Transportation Authority).

 

Potrivit Agerpres, NBC Philadelphia a anunţat că 42 de persoane au fost rănite în accident şi cel puţin patru persoane au suferit răni grave. Victimele au fost transportate la spitale din regiune.

 

Potrivit unui oficial local, mecanicul trenului se află şi el în spital. Autoritățile locale au deschis o anchetă pentru a afla cauzele accidentului.

Ne puteți urmări și pe Google News