Gordon Brown, refuzat de Papă

Gordon Brown, refuzat de Papă

Invitația adresată de premierul britanic Gordon Brown Papei Benedict al XVI-lea, în care Suveranul Pontif era invitat să viziteze Marea Britanie, a fost refuzată.

Potrivit agenţiei, I-Media, citată de AFP, Gordon Brown l-a invitat pe Papa în Marea Britanie cu ocazia beatificării cardinalului anglican din secolul al XIX-lea, John Henry Newman (1801-1890). Acesta s-a convertit la catolicism în secolul al XIX-lea.

"În acest moment, nu este programată sau luată în considerare nici o vizită în Marea Britanie a Papei Benedict al XVI-lea", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi.

Suveranul Pontif şi premierul britanic, care a fost însoţit de soţia sa, Sarah Brown, au discutat despre mai multe subiecte între care criza economică mondială şi nevoia de a întreprinde iniţiative pentru a sprijini ţările în curs de dezvoltare.

Ne puteți urmări și pe Google News