Gorbaciov se teme de un RĂZBOI între Rusia și America

Gorbaciov se teme de un RĂZBOI între Rusia și America

Tensiunile dintre Occident și Rusia pe tema Ucrainei echivalează cu „un nou Război Rece” care poate escalada într-un conflict militar, a declarat fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov.

„Nu pot continua să afirm că acest nou Război Rece nu va duce la un Război Fierbinte. Mă tem că există acest risc”, a declarat Gorbaciov pentru Interfax, citat de Associated Press. El a mai spus că statele occidentale care sprijină Ucraina „au târât” Rusia într-un nou Război Rece.

În vreme ce fostul lider de la Kremlin avertiza asupra riscurilor unui conflict militar, concluzia mai multor experți occidentali, chestionați într-un sondaj dat recent publicității, este că Statele Unite și Rusia nu vor avea un conflict militar în următorii zece ani.

Pe o scară de la 0 la 10, unde zero înseamnă probabilitate nulă pentru un conflict armat, 23% dintre oamenii de știință abordați au notat această probabilitate cu 2. Aproape 20% au răspuns 3, alte 20% 1, în vreme ce 12% au estimat aceste șanse la 0, potrivit unui sondaj realizat de Teaching, Research and International Policy Project. Doar 0,14% au notat șansele unui conflict militar cu 10.

Ne puteți urmări și pe Google News