Poliţistul blogger Marian Godină se află în război total cu jandarmii. Acesta a intrat într-un conflict dur cu aceștia după ce a postat un material video în care un jandarm lovea cu bestialitate un bătrân la protestele de sâmbătă din Piaţa Universităţii.
Enervat de reacţia dură a jandarmilor după această postare, Godină a reacţionat imediat. A publicat o nouă imagine cu jandarmul huligan care-l apăra pe şeful PSD, Liviu Dragnea și chiar i-a îndemnat pe cei de la jandarmerie să-l identifice cât mai repede pe huliganilor din rândurile lor, informează.
„Mi se pare mie sau ăsta e același jandarm care aseară împărțea pumni? Glumesc, nu mi se pare, chiar el e. Hmmm, dar ce protectiv și calm e de data asta. Postarea de aseară cu jandarmul care împărțea pumni mi-a adus un val de critici, nu dintre cele mai elevate, din partea unor jandarmi. ragi colegi, mă confundați dacă aveți impresia că atunci când vă luam apărarea ori de câte ori opinia publică era indignată de comportamentul vostru o făceam doar ca să latru aiurea și să vă pup dosurile. O făceam din convingerea că jandarmii din diferitele video apărute acționaseră legal și pentru că era nedrept să fie puși la zid de opinia publică doar pentru că cineva nu se implica să explice că modul de acțiune, chiar dacă uneori părea brutal, era legal. O făceam asumat, știind clar că voi atrage antipatia multora pentru că "țin" cu jandarmii. Așa că aia cu adunatul de like-uri nu cred că mi se aplică.
Aseară l-am văzut pe colegul nostru jandarm, dând cu pumnul în stânga și dreapta, chiar și într-un bătrân care i-ar fi putut fi tată. Normal că m-am indignat și că am postat. Și știți ce e frumos? Că-s perfect liber, nu sunt dator nimănui să scriu ce mi se spune, scriu exact ce am în cap și îmi asum asta. Pot să laud, dar să și critic, iar dacă v-ați supărat și acum ați pune mâna pe mine, ați simți că nu-mi pasă", a tunat Godină pe Facebook.