Sportul-rege a rupt barierele prejudecăţilor. Tot mai multe echipe naţionale înregimentează jucători străini. Deocamdată, România rezistă ispitei.
Euro 2008 a reprezentat o adevărată paradă a modei, în care naţionalele de pe Bătrânul Continent şi-au prezentat ultimele achiziţii în materie de fotbalişti. România, Croaţia, Cehia şi - surprinzător - Olanda (ultimele trei, cu „stranieri“ rămaşi acasă din diverse motive) au fost cele mai „pure“ reprezentative din punct de vedere etnic. Karel Bruckner, bătrânul selecţioner al Cehiei, are totuşi un „stranier“, rămas însă pe din afara lotului pentru Euro. Este vorba despre Marek Strestik, atacant la FC Brno, născut la Komarno, în Slovacia vecină. La rândul său, Marco van Basten, antrenorul „portocalei mecanice“, l-a lăsat acasă în ultimul moment pe Clarence Seedorf, mijlocaşul de la AC Milan, născut la Paramaribo, în Surinam. „Portughezul“ Pepe
Portugalia, una dintre cele mai importante exportatoare de fotbalişti din lume, şi-a călcat pe mândrie aducându-şi „domn străin“ în persoana antrenorului brazilian Luis Felipe Scolari şi angajând doi fotbalişti cariocas: Deco şi, mai nou, Pepe. Portugalia este însă un caz aparte, ambasadorul fotbalului lusitan, marele Eusebio, fiind născut în Mozambic. La Euro, Scolari i-a ţinut pe tuşă pe copiii Portugaliei - Nani, Quaresma, Veloso şi Alves -, mergând pe mâna conaţionalilor săi naturalizaţi portughezi. „Elveţienii“ Jakupovici, Djourou şi Behrami
Rigidă în materie de adopţii, Elveţia nu are bariere când e vorba de echipa naţională. La Euro, antrenorul Kobi Kuhn a avut un lot garnisit cu fotbalişti străini. Eldin Jakupovici, Johan Djourou, Valon Behrami, Gelson Fernandes şi Johan Vonlanthen Benavidez au făcut echipă cu „elveţienii“ Gokhan Inler, Hakan Iakin şi Eren Derdiyok, născuţi în Ţara Cantoanelor. Legiunea poloneză a nemţilor Gerald Asamoah a fost primul fotbalist de culoare din istoria naţionalei Germaniei. Atacantul echipei Schalke 04 a privit însă Euro 2008 la televizor. Ca şi predecesorii săi, selecţionerul Joachim Löw nu are prejudecăţi şi l-a luat la turneul final pe David Odonkor, a cărui mamă este ganeză, dar şi legiunea poloneză formată din Piotr Trochovski, Miroslav Klose şi Lukas Podolsky. Ultimul a şi marcat o „dublă“ în poarta Poloniei, dar a refuzat să se bucure. Ruşii au un tătar
Austria a apelat şi ea, pentru Euro, la străini. La cei născuţi în Ţara Valsului, Ramazan Ozcan şi Umit Korkmaz, dar şi la cei adoptaţi: Ronald Gercaliu, Gyorgy Garics, Ivica Vastici şi Martin Harnik.
Singurul gol al Poloniei la Euro a fost opera unui brazilian, Roger Guerreiro. Atacantul echipei Legia Varşovia s-a născut la Sao Paulo în urmă cu 26 de ani şi a primit cetăţenia poloneză cu o lună înaintea turneului final. Ruşii au în lot un ucrainean, Sergei Semak, şi un tătar, Rinat Ianbaiek.
Suedia a venit la Euro cu „francezul“ Linderoth, alături de deja adoptaţii Ibrahimovici, Majstorovici şi Shaaban. Mai catolici decât Papa
La capitolul naturalizări, România este una dintre cele mai conservatoare naţiuni europene. De-a lungul ultimilor 18 ani, în fotbalul românesc s-au perindat sute de jucători străini. Mulţi dintre ei sunt însă de mâna a doua sau a treia. Albanezul Sulejman Demollari, care a jucat la Dinamo între 1991 şi 1995, rămâne în continuare cel mai valoros „stranier“ din fotbalul românesc postdecembrist. Demollari nu ar fi putut evolua însă sub tricolor nici dacă ar fi fost convocat. El a debutat în naţionala ţării sale încă din 1983.
Cei care se ocupă de destinele fotbalului românesc nu au de unde alege în privinţa fotbaliştilor. În ceea ce priveşte banca tehnică a naţionalei, lucrurile se schimbă însă. Au fost multe momente de criză, dar FRF nu a apelat niciodată la un „domn“ străin.
Corespondenţă din Zürich Citiţi şi: Mutu încearcă să înţeleagă Cu iataganul în dinţi | VIDEO OLANDA - RUSIA 1-3 / LIVE