Giulia şi Andrei au câştigat 60.000 de euro

Giulia şi Andrei au câştigat 60.000 de euro

Studentul fără casă a obţinut trofeul "Dansez pentru tine".

Cazul tânărului Andrei Ştefan (21 de ani) din Bucureşti, care locuieşte cu mama lui într-o garsonieră închiriată, i-a impresionat pe telespectatori, voturile acestora ajutându-l să-şi adjudece marele premiu la cea de-a şasea ediţie a concursului „Dansez pentru tine“. Cei 60.000 de euro îi vor permite lui Andrei, student eminent, să-şi achiziţioneze o locuinţă, în care să stea împreună cu mama lui.   Marea perdantă a fost perechea formată din Pavel Bartoş şi Luciana Muntean. Cei doi n-au reuşit să ocupe decât locul trei, recompensat cu 15.000 de euro, chiar dacă au fost preferaţii publicului din platou şi ai juriului, reuşind să adune numai note de zece. Locul doi i-a revenit perechii formate din judoka Alina Dumitru şi Denis Bolborea, răsplătiţi la final cu 20.000 de euro.

Ghinionul lui Andrei de la începutul concursului, când partenera sa, Lili Sandu, s-a accidentat, s-a transformat până la urmă în noroc. Noua sa parteneră de dans, Giulia, a învăţat în timp record paşii de dans şi l-a ajutat să devină marele câştigător al concursului.

Pavel Bartoş, surpriza concursului

Cele trei probe de dans pe care concurenţii au trebuit să le ducă la bun sfârşit în ultima ediţie transmisă vineri seară au fost musical, freestyle şi improvizaţie. Unul dintre cele mai spectaculoase momente ale emisiunii l-a reprezentat dansul lui Pavel şi al Lucianei pe melodia „Drumurile noastre“ a regretatului Dan Spătaru. Cei doi au reuşit să provoace hohote de râs, dar şi aplauze interminabile la sfârşit datorită interpretării fără cusur. Actorul din serialul „Îngeraşii“ a fost una dintre cele mai plăcute surprize. Dacă, la început, mulţi nu-l creditau cu şanse de reuşită, acesta a dovedit că are doze nemăsurate de ambiţie şi de talent, clasându-se la fiecare emisiune în topul preferinţelor juriului şi al spectatorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News