Oficialii clubului de fotbal Rapid l-au prezentat ieri pe Ranko Despotovici, atacantul adus recent de la formatia sarba FK Vojvodina Novi Sad.
Jucatorul a semnat un contract pe patru ani si va purta tricoul cu numarul 9, cel care i-a apartinut pana acum lui Ionut Mazilu. Despotovici este primul golgheter al unui campionat din Europa care a fost transferat de o echipa din Romania. Proaspatul giulestean a fost in sezonul trecut cel mai bun marcator din campionatul Serbiei, cu 17 goluri marcate. „Nu promit ca o sa inscriu 100 de goluri pentru Rapid, insa voi juca din toata inima. Imi doresc sa evoluam in Liga Campionilor”, a declarat Ranko Despotovici.
La conferinta de presa organizata pentru prezentarea sarbului s-a semnat si contractul de publicitate intre clubul Rapid si Millennium Bank. In timp ce Constantin Zotta incerca sa spuna cateva cuvinte despre colaborarea care va exista intre club si institutia bancara, George Copos a dictat de pe margine: „Just sign it!” (semneaza!), moment in care subalternul sau a tacut chitic si s-a conformat.
Tot cu aceasta ocazie, Grigore Sichitiu a fost reconfirmat in organigrama Rapidului, acesta fiind instalat in functia de director general adjunct. George Copos, adevaratul despot din Giulesti, l-a mustruluit pe Sichitiu, care a rosit de penibilul situatiei. „Grigore s-a ratacit pe la Piatra-Neamt, dar, pentru ca imi este prieten, am reluat colaborarea cu el”, a spus Copos.