Judecătoarea Dana Gîrbovan: „Minciuna Ralucăi Prună trebuie clarificată printr-o anchetă!”

Judecătoarea Dana Gîrbovan: „Minciuna Ralucăi Prună trebuie clarificată printr-o anchetă!”

Faptul că ministrul Justiţiei – Raluca Prună – a dezvăluit că a minţit la CEDO, fiindcă s-a încrezut într-o „hârtie sub semnătura cuiva din statul român”, relevă o situaţie de-a dreptul halucinantă, a susţinut, ieri, judecătoarea Dana Gîrbovan, pe Facebook

Dana Gîrbovan a trecut în revistă implicațiile dezvăluirii operate de Prună și a solicitat demararea unei anchete care să restabilească adevărul.

FOTO: Dana Gîrbovan

Ne puteți urmări și pe Google News

Vicierea actului de justiție

Gîrbovan a avertizat că declarația ministrului este șocantă prin implicațiile pe care le presupune. „Raluca Prună a declarat că a minţit la CEDO, având încredere într- o <>. Problema trebuie clarificată şi nu trebuie să rămână la nivelul unui titlu senzaţional şi trecător de presă”, a explicat judecătoarea. Gîrbovan a trecut în revistă principalele semne de întrebare care planează asupra acestui episod enigmatic. „1. Când a aflat ministra de inducerea sa în eroare şi ce a făcut ulterior pentru a corecta informaţia falsă trimisă Curţii Europene a Drepturilor Omului. Acest fapt este cu deosebire important nu doar pentru a păstra credibilitatea statului român şi a sistemului său de justiţie – cum să ai încredere într-un stat care îşi permite să mintă curtea suprema în materie de drepturi fundamentale? – ci şi pentru că, acoperind minciuna, viciezi actul de justiție la înalt nivel”, a insistat judecătoarea.

Inducerea în eroare a judecătorilor

Gîrbovan a solicitat demararea unei anchete care să facă lumină în această speță. „2. Declarația doamnei ministru va avea impact și asupra relațiilor cu celelalte state din UE în ceea ce privește cooperarea judiciară Cine a semnat <> respectivă şi ce măsuri se iau pentru tragerea sa la răspundere. Posibilitatea ca o instituţie a statului să inducă în eroare în mod intenţionat un judecător este cu adevărat şocantă, de aceea este imperativ să se demareze urgent o anchetă, vinovaţii să fie sancţionaţi şi consecinţele minciunii spuse de ministrul justiţiei remediate”, a concluzionat judecătoarea.