Giovanni Becali a primit o nouă lovitură din partea judecătorilor! Câți bani a pierdut

Giovanni Becali a primit o nouă lovitură din partea judecătorilor! Câți bani a pierdut

Fostul impresar Ioan Becali, alias Giovanni, a primit un verdict negativ în dosarul în care a cerut suspendarea execturării silite, demarată la cererea avocatei care a demonstrat că a avut o relație cu milionarul.

Fosta sa amantă este o avocată stabilită în Austria, iar aceasta a demarat mai multe procese în care a pretins că a avut o relație vreme de trei ani cu fostul impresar. Din realția lor a rezultat și un copil.

Scandalul dintre cei doi durează de câțiva ani, iar fosta amantă a cerut scoaterea la licitație a unor apartamente deținute de soții Becali în zona Floreasca din Capitală. Ulterior, Giovanni Becali a reușit să blocheze, în instanță, executarea silită, însă femeia a contestat decizia, iar zilele trecute magistrații i-au dat acesteia câștig de cauză, conform spynews.ro.

Într-un alt proces, judecătorii au decis împărţirea unor imobile deţinute de soţii Becali, pentru ca acestea să fie executate silit de fosta amantă a milionarului, hotărâre cu care nevasta lui Becali nu a fost de acord şi a atacat-o. „Constată că soţii pârâţi deţin în coproprietate, în cote egale de 50%, imobilele situate în municipiul Bucureşti, sectorul 1, Calea Floreasca nr....., respectiv apartamentul nr.32 (fără carte funciară deschisă) şi apartamentul nr. 33 (înscris în cartea funciară nr....).

Sistează starea de coproprietate a soţilor pârâţi. Atribuie pârâtului Becali Ioan bunurile imobile comune, în valoare totală de 288.826,73 euro, ambele situate în municipiul Bucureşti, sectorul 1, Calea Floreasca nr.... Obligă pârâtul la plata sultei către pârâta Becali Stella Narda, în valoare de 144.413,365 euro. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 29.000 lei”, au precizat magistrații, în sentinţa contestată de soția lui Ioan Becali.

Și-a dat fiul în judecată

Scandalurile conjugale s-au reaprins însă atunci când fosta amantă a impresarului, cu care are un băiat, acum în vârstă de 15 ani, l-a dat în judecată pentru pensia alimentară a copilului. Înainte să fie închis, după ce a fost condamnat în „Dosarul transferurilor în fotbal”, Becali a solicitat reducerea pensiei alimentare pentru fiul său, pe care l-a dat în judecată.

Aida Giurumescu nu a cedat şi a susţinut, la vremea respectivă, că va demonstra că fostul impresar are o situaţie financiară care îi permite să achite suma de bani, reprezentând pensia alimentară. Mulţi au speculat chiar faptul că Stela Becali decisese să plece din România, însă iată că „norii negri” par să se fi împrăştiat de deasupra familiei.