Gina Pistol, semne tot mai clare că este gravidă. Reacția care a dat-o de gol

Gina Pistol și Smiley formează un cuplu de mai bine de trei ani, iar în ultima vreme s-a tot vehiculat cum că iubita cântărețului este însărcinată.

Deocamdată, Gina Pistol nu a făcut niciun anunț oficial cu privire la sarcină, dar dă de înțeles acest lucru, poate că fără să-și de seama, prin postările sale din social-media.

În urmă cu câteva zile, Gina Pistol a spus că trece printr-o perioadă extrem de frumoasă. Așadar, chiar dacă nu s-a referit în mod direct la sarcină, vedeta a stârnit imaginația fanilor săi. Gina Pistol a punctat faptul că nu o interesează deloc de oamenii care nu o plac și care o critică în mediul online.

„Eu nu am o problemă cu cei care nu mă plac. Absolut deloc. La rândul meu, am antipatii și simpatii pentru anumite persoane. Însă mă deranjează atunci când răutatea (gratuita) și prostia se întâlnesc în același om. Nu-i înțeleg pe cei care caută nod în papură și aruncă cu pietre, doar pentru simplul motiv că este cool să te exprimi liber, chiar dacă exprimarea asta liberă înseamnă jigniri și instigare la ură.

Cu astea am eu o problemă…Dar…trec printr-o perioadă atât de frumoasă, încât, pentru binele meu, prefer să le blochez accesul la contul meu. Să se ducă liniștiți în neliniștea lor sufletească”, a spus Gina Pistol, pe contul său de Instagram.

Când va face marele anunț

Potrivit Cancan.ro, iubita lui Smiley se pregătește, în secret, pentru rolul de mamă. La fel ca și relația cu vedeta PRO TV, Gina Pistol ar intenționa să își țină sarcina departe de ochii curioșilor, dintr-un motiv bine întemeiat. Astfel, ea vrea să se asigure că totul decurge bine din punct de vedere medical.

„A discutat recent cu câteva prietene cărora le-ar fi mărturisit că va face totul public în momentul în care primește toate asigurările medicilor că sarcina decurge așa cum trebuie. Ar fost recent la câteva controale medicale și acum așteaptă rezultatul”, au mărturisit surse din anturajul vedetei, pentru Cancan.ro.