Gina Pistol a lansat un apel de ajutor, după ce a aflat povestea unei tinere diagnosticate cu o boală foarte rară.
La scurt timp după ce a aflat că este însărcinată, vedeta a aflat de problemele unei fete din Pitești, care se luptă pentru propria sa viață.
Este vorba despre tânăra Izabela Iordache, diagnosticată cu o boală extrem de rară: cordom de clivus – o tumoră canceroasă ce apare la baza craniului.
„Mai presus de orice sunt o luptătoare, iar suferința pe care am îndurat-o este de neimaginat. (…). Nu m-am plâns, dar lupta mea pentru vindecare nu s-a încheiat deoarece mai avem de parcurs un drum foarte lung. Pentru o vindecare completă, trebuie să ajung în Elveția, la Institutul «Paul Scherrer»”, a povestit Izabela Iordache pentru salveazaoinima.ro.
Pentru un tratament complet, tânăra de 19 ani are nevoie de 15.000 de euro.
Din nefericire, ea nu dispune de această sumă. Înainte să plece în străinătate, pentru a se trata, ea a fost internată și operată la Spitalul Monza din București, unde a plătit 7.500 de euro.
Gina Pistol n-a rămas indiferentă când a aflat prin ce greutăți trece Izabela Iordache și a lansat un apel către oameni, prin care i-a rugat să facă donații.
„Ea este Izabela. Are 19 ani… și mare nevoie de ajutorul nostru. Află povestea ei (…). Hope (n.r.: speranță)”, a scris Gina Pistol într-o postare urcată pe Instagram Stories.
Povestea Izabelei
„De la bucurie la șoc... O tânără de 19 ani din Pitești tocmai ce intrase la Facultatea de Litere când a aflat că suferă de o afecțiune rară și gravă. Izabela Iordache a fost diagnosticată cu cordom de clivus, o tumoră canceroasă ce apare la baza craniului(...)
A fost internată și operată la Spitalul Monza din București, unde există cea mai experimentată echipă chirurgicală (neurochirurgie-ORL) din România pentru tratarea endoscopică a cordumului de clivus. A fost o perioadă dificilă pentru întreaga familie, atât emoțional, cât și financiar. Costurile intervențiilor au însumat 7.500€.
Nu m-am plâns, dar lupta mea pentru vindecare nu s-a încheiat deoarece mai avem de parcurs un drum foarte lung. Pentru o vindecare completă, trebuie să ajung în Elveția, la Institutul „Paul Scherrer”, spune Izabela.
Radioterapia cu protoni de care poate beneficia acolo costă 15.000€. Nu ar fi o sumă enormă, dar părinții fetei au cheltuit tot ce aveau pentru tratamentul efectuat în țară. Și mai grav e că, fiind vorba de cancer, timpul trece în defavoarea Izabelei. Tânăra se află la începutul vieții. Nu merită să piardă bătălia pentru supraviețuire, cu atât mai mult cu cât e o luptătoare, iar noi suntem o echipă de oameni cărora ne pasă și care împreună am salvat atâtea vieți!
15.000€ e o sumă pe care o putem strânge cu ușurință prin orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă”, fie prin card bancar, fie prin PayPal sau contract de sponsorizare.
Pentru cei care vor să schimbe o viață în bine și să ajute pe termen lung, am pus la dispoziție și posibilitatea plății recurente. Pe durata unei campanii, puteți dona constant o sumă aleasă de dumneavoastră pentru cazul umanitar preferat.
Donații se pot face:
Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA” Cod de inregistrare fiscala: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001
CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
Banca Transilvania Botosani
Vă rugăm să specificați numele de familie -Iordache”, potrivit salveazaoinima.ro