Gina Pistol și-a uimit fanii când a anunțat, în urmă cu o lună, că renunță la cariera sa profesională. Prezentatoarea de televiziune a lucrat timp de șapte ani la Antena 1. Partenera de viață a lui Smiley ar putea lua o decizie care să îi nemulțumească pe foștii ei șefi.
Viața Ginei Pistol și a lui Smiley s-a schimbat radical în urmă cu un an când au devenit pentru prima dată părinți. Prezentatoarea de televiziune a luat de curând o decizie drastică în ceea ce privește cariera ei. Ea a decis să renunțe la colaborarea cu Antena 1, unde a lucrat timp șapte ani, pentru a se dedica fiicei sale, Josephine. Multe persoane s-au gândit că Gina Pistol ar putea chiar să înceapă o colaborare cu postul de televiziune ProTV, unde Smiley este implicat în două emisiuni.
„Mi se pare normal să fac asta, să mă axez pe familia și pe copilul meu. Acum îmi doresc să iau o pauză pentru că am avut ultimii doi ani din viață destui de grei, așa că am vrut să iau o pauză”, a explicat vedeta. Partenera lui Smiley a mai adăugat că are de gând să revină în televiziune la un moment dat, dar nu a precizat când.
„Bineințeles că o să mă întorc în televiziune, nu știu când, acum vreau să mă bucur de momentele frumoase alături de cei dragi. Sunt doar speculații cu plecarea mea la PRO-TV. Nu este nimic adevărat. Am renunțat momentan pentru o perioadă la televiziune pentru că așa am simțit”, a declarat Gina Pistol pentru Click.ro.
Gina Pistol renunță la televiziune
Fosta prezentatoare de la „Chefi la cuțite” a decis în urmă cu o lună să dispară din lumina reflectoarelor. Ea le-a explicat fanilor că a fost destul de greu să ia această decizie, dar faptul că prioritățile din viața ei s-au schimbat a contribuit la hotărârea sa. Vedeta a mai adăugat că în ultimii doi ani și-a continuat activitatea de prezentator la „Chefi la cuțite”, dar este momentul să pună stop.
„Ca și pentru voi, și pentru mine acești ani au fost foarte complicați. Nimic nu a fost așa cum știam noi. Anul acesta am decis să-mi închei povestea cu emisiunea «Chefi la cuțite» și cu o echipă de oameni minunați, de la care am învățat foarte multe lucruri despre magia numită televiziune”, a scris Gina Pistol pe Instagram.