Gil Dobrică, sosia românească a lui Ray Charles. Povestea unei fotografii
- Mihnea-Petru Pârvu
- 11 aprilie 2019, 00:00
Poza celebrului cântăreț al anilor ’70-’80, Gil Dobrică, a fost făcută în primăvara anului 1994, de fotoreporterul EVZ Cătălin Luțu, în restaurantul Mercur din pasajul Victoria, în București.
Îndrăgitul solist de pop-rock și soul, cunoscut mai ales pentru piesa „Haide acasă”, preluată de la John Denver, Gil, pe atunci în vârstă de 53 de ani, era deja bolnav de diabet. Anii de colindat prin țară cu Cenaclul Flacăra și viața boemă pe care o dusese își puseseră deja amprenta pe fizicul său fragil. Cânta în reprize de câte două melodii și lua o pauză, că obosea repede. Cu toate astea, o sticlă de vin alb, sec, era nelipsită de pe masa lui. Tot era bine, că abandonase tăria. L-am mai revăzut de două ori. O dată la Cerbul de Aur, în 1994, atunci când s-a fotografiat cu idolul său muzical, marele Ray Charles.
A spus atunci că ziua aceea a fost cea mai fericită din viața sa. Apoi, prin 2001, l-am reîntâlnit la Constanța, unde cânta, mai mult așezat, într-o cârciumă de cartier, de lângă Delfinariul din Constanța, Popasul pescarilor. Cu puține apariții televizate, Gil a cunocut perioada sa de glorie la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, când cânta în cele mai în vogă night-cluburi din Capitală: Atlantic, Continental și Athenee Palace. El a cântat live întodeauna invocând respectul pentru publicul său.
Gil Dobrică a murit la 61 de ani, în 2007, după o lungă suferință. Pe lângă diabet, se pricopsise și cu ciroză și gută dar, de fapt, i-a venit de hac o banală pneumonie.