Gigi, spălat de televiziuni din interes sau de dragul audienţei

Posturile TV s-au întrecut şi luni în a obţine audienţă pe seama scandalului iscat în jurul arestării omului de afaceri şi, în mare, se poate spune că au şi reuşit. De exemplu, postul Realitatea TV a fost lider de audienţă în timpul zilei, mai precis între orele 11.00 şi 16.00, reuşind să surclaseze televiziunile comerciale.

Recursul de care depindea soarta lui Gigi Becali pentru următoarele 25 de zile era, într-adevăr, un subiect de larg interes; modul în care televiziunile au ales să prezinte subiectul a variat însă, în funcţie de nivelul la care erau dispuse să coboare pentru cucerirea audienţei.

Partizanat, de la moderator la invitat

Mulţi dintre cei care s-au perindat pe ecranele televiziunilor, de-a lungul zilei, militau deschis pentru nesocotirea justiţiei şi pentru un sprijin necondiţionat acordat lui Becali, fără a fi temperaţi sau corectaţi de moderatorii talkshow-urilor respective. Mai mult, chiar aceşti moderatori se erijau, de multe ori, în „vocea” voinţei populare, care, chipurile, s-ar fi redus, în aceste zile, la două cuvinte repetate obsesiv: „Free Gigi”.

Apogeul a fost atins, şi de această dată, de OTV, care a instigat pe faţă la o „mini-revoluţie” în scopul eliberării lui Gigi Becali. Scopul nu era altul, bineînţeles, decât audienţa obţinută prin „pironirea” becaliştilor de micul ecran.

Dar şi posturile de ştiri au neglijat, în favoarea scandalului aducător de audienţă al cazului „Becali”, evenimente cu adevărat importante şi de interes care au avut „ghinionul” să se desfăşoare în aceste zile: protestele tinerilor din Republica Moldova, cutremurul devastator din Italia etc.

În loc de aceste informaţii, telespectatorii au avut parte, la nesfârşit, de insignifiantele opinii şi „analize” ale unor personaje precum membrii clanului Becali (în primul rând, „colericul” Giovanni, renumit pentru scuipat în direct), ex-jurnalista de investigaţii Nicoleta Savin, devenită „ziarista în casă” a miliardarului, avocaţii Dancu şi Mateuţ, brusc scoşi din anonimat de această „pleaşcă” etc.

Profesioniştii media au decis, spune Vîntu

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, cel de care depind destinele Grupului Realitatea-Caţavencu, spune, în exclusivitate pentru EVZ, că n-a urmărit prezentarea cazului „Gigi Becali”, dar că amploarea dată anumitor subiecte la televiziunile de ştiri trebuie lăsată pe seama profesioniştilor plătiţi pentru asta.

„Depinde de gradul de interes al telespectatorului. Există foarte buni profesionişti. Iar dacă ei au considerat că este un subiect de prime-time, au dreptate. Dacă dumneavoastră consideraţi că un alt subiect este de primă pagină, aveţi dreptate”, spune Vîntu.

RATING

Scandalul „Becali” i-a lipit pe români de micul ecran şi a bulversat audienţele Realitatea TV, care a dedicat, practic, întreaga zi subiectului „arestarea lui Becali”, a fost lider de piaţă luni, în intervalul orar 11.00-16.00, înregistrând o audienţă medie de 2,5 puncte de rating în mediul urban, potrivit datelor furnizate de GfK România.

  • Postul de ştiri a înregistrat 287.000 de telespectatori în fiecare minut pe segmentul menţionat, având o cotă de piaţă de 19%.

Pe locul doi în clasamentul orelor 11.00-16.00 s-a poziţionat Pro TV, cu 130.000 de telespectatori în medie pe minut, urmat de Antena 3, cu 125.000.

  • La nivelul întregii zile, Realitatea TV s-a clasat pe locul trei în topul televiziunilor, cu un rating mediu de 1,7%, adică 199.000 de telespectatori din mediul urban în medie în fiecare minut, şi un market share de 9,8%.
  • Pe primele locuri ale clasamentului stau Pro TV, cu 2,5% rating, şi Antena 1 - 2,2%.
  • Postul Acasă TV este clasat pe locul patru în topul întregii zile, cu o audienţă medie de 1,4%, fiind urmat de Kanal D, cu 1,1%, şi de Antena 3, cu 1%.

Vârful de audienţă al zilei de luni pentru Realitatea TV a fost înregistrat la ora 19.54 cu 4,7 puncte de rating, adică 542.000 de telespectatori din mediul urban, şi 12,7% share.

  • În prime time, programul „Ora de foc”, realizat de Adrian Ursu la Realitatea TV începând cu ora 21.50, a înregistrat o audienţă medie de 2,2% - 248.000 de telespectatori în fiecare minut -, iar Ediţia Specială realizată de Oana Stancu de la ora 23.00, cu tema „Becali rămâne în arest”, a avut un rating de 2,3% - 264.000 de telespectatori din mediul urban în fiecare minut.

CNA IA MĂSURI

Amenzi pentru derapajele televiziunilor

Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, în şedinţa de ieri, rapoartele de monitorizare ale unor emisiuni de ştiri şi dezbatere în care s-a mediatizat cazul «George Becali», emisiuni difuzate în perioada 02-05.04.2009 de următoarele posturi de televiziune: OTV, Antena 1, Antena 3 şi Realitatea TV. (...)

La posturile OTV, Realitatea TV şi Antena 3 s-au constatat abateri de la legislaţia audiovizuală care au fost sancţionate astfel:

  • amendă în cuantum de 10.000 lei postului OTV;
  • amendă în cuantum de 7.500 lei postului Antena 3;
  • amendă în cuantum de 7.500 lei postului Realitatea TV”, a anunţat ieri, printr-un comunicat, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), care a discutat mediatizarea de care s-a bucurat cazul Becali. 

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ceruse luni CNA-ului să ia atitudine în acest caz, pe motiv că actul de justiţie ar fi supus unei presiuni enorme din partea mass-media.

Instigări la violenţă

„În toate cazurile, CNA a condamnat prestaţia neprofesionistă a moderatorilor”, conform bloggerului Petrişor Obae (www.paginademedia. ro), care a asistat la lucrările şedinţei CNA. „Cele mai grave derapaje au fost sesizate în cazul OTV, «televiziunea poporului», care a cerut eliberarea lui Becali. Cu vărul lui Gigi Becali, Giovanni, în studio, OTV a trasformat emisiunea într-o campanie pentru eliberarea lui Becali. Totodată, au fost aduse acuze şi ameninţări la adresa judecătoarei şi a procurorului, fără ca Diaconescu să intervină”, spune Petrişor Obae.

În opinia lui Obae, „CNA a amendat lipsa de reacţie a moderatorilor la acuzele invitaţilor care sau perindat prin studiourile TV în ultimele zile la dezbaterile pe tema Gigi Becali”.

Declaraţiile lui Marian Vanghelie legate de eventuale arestări ale unor jurnalişti, făcute la Antena 3 şi Realitatea TV, pentru care moderatorii nu au cerut probe atunci când politicianul le-a enunţat, au cântărit şi ele greu în decizia luată de membrii CNA.

Site-ul paginademedia.ro oferă câteva citate semnificative din intervenţiile membrilor CNA: „Se instigă la violenţă, se cerea populaţiei să vină ca o forţă paramilitară, să facă presiuni”; „Cel mai grav este că moderatorii nu numai că nu au încercat să oprească invitaţii, ci au formulat ei înşişi acuze lipsite de probe” (Ioan Onisei); „Am văzut doar puncte de vedere favorabile lui Gigi Becali” (Răsvan Popescu); „Peisajul TV a ajuns un fel de Pronosport comentat de gospodine. Toţi îşi dau cu părerea despre orice, toţi sunt analişti”. (Dan Grigore)

10.000 de lei este valoarea amenzii aplicate de CNA postului OTV

ANALIZĂ

Cristian Pârvulescu: slăbirea statului de drept

Politologul Cristian Pârvulescu insistă, în analiza cazului „Becali TV”, că depinde foarte mult, în acest context, la care televiziune ne referim, pentru că există două tipuri de televiziuni.

„Pe de-o parte, avem OTV, care a folosit prilejul pentru a încălca orice regulă deontologică. Ameninţările de genul celor făcute de Giovanni Becali în emisiunea de duminică sunt intolerabile într-un stat de drept, şi lipsa de reacţie a moderatorului este incalificabilă”, consideră Cristian Pârvulescu.

„Atacul împotriva magistraţilor prin intermediul mass-media nu are alt efect decât slăbirea statului de drept. Singura modalitate prin care un stat de drept este funcţional este cea juridică. Abuzul trebuie sancţionat, şi nu doar prin amendă. Amenda devine o formulă de marketing pentru aceşti indivizi, cazul lui Diaconescu care se laudă cu amenzile primite de la CNA şi ne spune că are ca scop otevizarea României”, spune Cristian Pârvulescu.

Spre deosebire de OTV, „canalele de ştiri au capacitatea de a se corecta. Sancţionarea lor are ca rezultat corectarea abaterilor. Au un sistem deontologic care le permite să-şi regleze impulsurile”. În opinia lui Pârvulescu, în aceste zile, canalele de nişă au invitat publicul, în mod exagerat, la emotivitate.

Cristian Tudor Popescu: „Este preferinţa publicului”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră, în primul rând, că „aici nu este vorba de TV, aici este vorba de public”.

„Faptul că acest caz Becali s-a reflectat în mod excesiv în media reprezintă preferinţa publicului. Pe de altă parte, faptul că, în mod insistent, s-au vehiculat scenarii cu privire la comandarea de la Cotroceni a acestei arestări reprezintă o degradare a discursului jurnalistic. În ce priveşte OTV, acesta este un post care instigă public la justiţie făcută în nume personal, pe stradă, şi la nerespectarea legii, aşa că ar fi fost culmea ca moderatorul să intervină. O altă aberaţie pe care am auzit-o a fost cea că «judecătorul judecă doar faptele, niciodată omul», deşi există un întreg capitol în justiţie despre circumstanţiere. Nu pot fi de acord nici cu CSM-ul, care doreşte să interzică dreptul presei de a se exprima şi de a comenta, nici cu ceea ce au făcut unii din colegii mei, cu aceste speculaţii lipsite de bază, iar cei care au făcut acele instigări prin massmedia vor trebui să dea socoteală”, ne-a declarat Cristian Tudor Popescu.

CITIŢI ŞI:

Gigi Becali, iubit la comandă de „fani” plătiţi cu ora „Nu au fost niciodată ameninţări şi linşaj mediatic ca-n ultimele zile” MIRCEA MARIAN: Când o linşăm pe judecătoarea lui Becali? EDITORIALUL EVZ: Sindromul Pipera Apropiaţii şi "îndepărtaţii" lui Gigi Becali, de la A la Z (1) A cules toată ziua „roadele” pomenilor făcute „Becali non-stop” la televiziunile de ştiri, trei zile consecutiv Geoană se solidarizează cu mişcarea „Free Gigi” Gigi Becali a încăput pe mâna „călăului” lui Vîntu