FCSB a avut o campanie de transferuri mai săracă decât oricând. În această vară, gruparea „roș-albastră” i-a înregimentat pe Kamer Qaka și Olimpiu Moruțan. Primul jucător a venit de la CSM Poli Iași, cel deal doilea fusese cumpărat în sezonul trecut, de la FC Botoșani, dar a fost păstrat de moldoveni.
Ratarea titlului l-a determinat pe Gigi Becali să închidă robinetul cu bani, iar vremurile în care finanțatorul transfera cu nemiluita par să apună. După o discuție avută cu Meme Stoica, latifundiarul a ajuns la concluzia că e mai bine să investească în copii și juniori, pentru a crește și a vinde profitabil.
Vor să urmeze modelul Barcelonei
Model de inspirație, spune Meme Stoica, este Barcelona, cu celebra Academie „La Masia”, construită de marele Johan Cruyff. „Vom face din ce în ce mai puține transferuri. Vom încerca să aducem cât mai mulți jucători din Academie, pe modelul Barcelona. Am luat titlul cu generația 2003, e incredibil că s-a reușit asta într-un timp atât de scurt. Dacă Dumitru sau Daniel Toma au rămas în lotul mare la 16 ani și jumătate, dacă portarul Răzvan Ducan e deja al treilea portar al echipei la 17 ani, asta înseamnă că lucrurile decurg așa cum trebuie la Academie”, a anunțat Stoica. Un alt motiv care a dus la această decizie este legat și de campaniile nereușite din ultimii ani. Becali a transferat masiv de la Viitorul lui Hagi, dar jucătorii au dezamăgit pe bandă rulantă.