Gigi Becali nu a dorit să îi dea o replică lui Dan Șucu, după ce recent acționarul majoritar de la Rapid a lansat un atac dur la adresa patronului de la FCSB, acuzându-l, printre altele, de „blat” și de încălcarea regulamentelor de joc. Dan Șucu este foc și pară, după ce a fost numit „sclav” de patronul FCSB, după ce Rapid a votat împotriva eliminării acelei reguli sub 21 de ani din Superliga, informează sportpesurse.ro.
Gigi Becali îl ignoră pe patronul de la Rapid : „Nu fac păcate pentru el”
Patronul FCSB susține că pe toată perioada Postului Mare va rămâne tăcut și va ignora orice afirmație va veni din partea „competitorului” său. Becali se retrage la mânăstiri, înainte de Paști, așa cum procedează an de an.
„Nu vorbesc deloc, mai ales săptămâna asta, tată. Nu vorbesc, sunt în plin post, nu îmi arde de nimeni și nu mă interesează. Sunt la loc sfânt, nu fac păcate, să zică oricine ce vrea despre mine, chiar nu bag în seamă. Nu fac păcate pentru el, u am citit, nu sunt la curent cu nimic, chiar nu-mi pasă, vă rog să mă lăsați cu Dumnezeu , a spus finanțatorul FCSB, Gigi Becali, potrivit sursei citate.
De ce s-a supărat Dan Șucu. Se simte jenat în fața copiilor
Pe de altă parte, Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapid, nu uită „apelativul” sclav, folosit de Becali.
„Cum credeți că m-am simțit când am ajuns să mă strige copiii prin casă: «Sclavule»?! Asta nu e Liga Becali, e liga României de fotbal.
Ei nu vor să respecte regulile, trebuie disciplinați cei de acolo. Gigi Becali. Da. Cine altcineva?”, a spus Dan Șucu recent, la Digi Sport.
După înfrângerea recentă a FCSB în fața Rapidului pe Arena Națională, scor 0-4, Gigi Becali a anunțat că nu se va ocupa de această echipă, „o va preda fiicelor sale” și nu va mai face declarații publice.