Gigi Becali a înjumătățit salariile de la FCSB, pentru a se proteja de criza economică, dar finanțatorul poate să aibă probleme.
Nu toți jucătorii au acceptat diminuarea contractelor, opozanții fiind Bogdan Planic, Cristi Bălgrădean, Harlem Gnohere, Adi Popa, Marko Momcilovic și Alexandru Stan.
Adi Popa, Alexandru Stan și Harlem Gnohere l-au dat în judecată pe finanțator și dacă vor câștiga, vor putea să-și primească banii integral. LPF a informat cluburile cu privire la decizia luată de FIFA:
„Prin Circulara FIFA nr. 1714 se arată că una din variante este aceea de suspendare integrală a contractelor. Condiția pe care FIFA o impune într-un astfel de caz este de menținere a unei nivel corespunzător de asigurare (În opinia noastră asigurările sociale plătite de club la nivelul indemnizației oferită de stat în perioada suspendării constituie un nivel corespunzător de asigurare).
Atenție! Dacă se suspendă doar contractele unor anumiți jucători, clubul nu se mai încadrează în această variantă prevăzută de FIFA și se expune riscului de a plăti jucătorilor în cauză drepturile financiare (în cazul unor litigii). Suspendarea integrală a contractelor este incompatibilă cu desfășurarea antrenamentelor. Suspendarea nu poate fi dispusă pentru perioadele în care s-au desfășurat antrenamente. Suspendarea integrală a contractelor nu poate fi dispusă retroactiv”, sună anunțul de la LPF.
Cum Becali a suspendat doar contractele unor fotbaliști, acum riscă să piardă o parte din banii pe care spera să-i economisească, aproximativ 120.000 de euro, conform gsp.ro.