Siyabonga Ngezana este acuzat de Gigi Becali că nu vrea să joace și că minte când spune că nu e complet refăcut. Stoperul sud-african a lipsit de la ultimele trei confruntări ale roș-albaștrilor.
Ngezana nu a fost inclus în lotul FCSB la precedentele trei partide. Motivul anunțat oficial a fost o accidentare, deși medicii echipei susțin că nu au depistat nicio problemă.
Sud-africanul nu a mai jucat la FCSB de la începutul lunii, când evoluat 84 de minute în victoria categorică de la Galați, din Superligă, scor 4-1.
Amendă uriașă
Cei de la FCSB suspectează că Siyabonga Ngezana nu vrea să mai joace. Mai mult decât atât, Gigi Becali a anunțat că fotbalistul va primi o amendă uriașă.
"Ngezana nu știu ce are, nu știu ce probleme... mi se pare că o să-i dau amendă, 10-15 mii de euro, nu știu. Doctorul zice că n-are nimic, el zice că nu e refăcut total. Că nu joacă, că nu e refăcut total.
Doctorul zice că n-are nimic. Bine, mă, atunci, ia amendă și gata! A zis că «ce dacă iau amendă, ce contează?»”, a dezvăluit Gigi Becali.
Ar avea dureri de spate
Cu toate acestea, aporpiații fotbalistului spun că Ngezana are dureri mari de spate.
El s-a lovit în meciul cu Olympiakos, apoi nu a fost apt pentru deplasarea în Germania.
Ngezana a jucat 21 de meciuri în acest sezon, 10 dintre ele în campionat. În absența lui, cuplul de stoperi a fost în general Mihai Popescu - Joyskim Dawa.