Sorin Cârţu este noul antrenor al Stelei. Tehnicianul a susţinut o conferinţă de presă ad-hoc în curtea Palatului deţinut de Gigi Becali, alături de patronul echipei din Ghencea.
"Obiectivul este greu de realizat. Diferenţa de puncte faţă de celelalte echipe, faţă de liderul Oţelul şi faţă de Timişoara şi Vaslui este mare. Însă mai sunt 14 etape şi putem să obţinem rezultate bune", a spus Sorin Cârţu. "Veţi vedea un Cârţu diferit faţă de cel pe care îl ştiţi. Voi evita polemicile şi voi fi mult mai laconic. Nu mai vreau să dau naştere la subiecte senzaţionale", a adăugat Cârţu. Antrenorul are ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele două locuri în clasament la finalul sezonului. În acest moment, Steaua este pe poziţia a şasea, la 13 puncte de lider. "Domnul Cârţu este de astăzi antrenorul Stelei. Avem o înţelegere pe trei luni de zile. Suma nu contează pentru că Sorin nu este omul care să vină să ia banii la vrăjeală. Eu de multe ori am vrut să-l iau, nu a vrut Dumnezeu. Poate, până de Paşte, vom fi pe locul 1", a declarat şi Gigi Becali, care este încrezător că noul tehnician al echipei şi managerul MM Stoica se vor înţelege de minune în Ghence: "Mihai Stoica e manager şi nu poate să-mi pună condiţii şi nu va mai sta pe bancă". "Am jucat table cu Neţoiu!" "Să dea Dumnezeu să rămână la noi zece ani. Banii vor fi în funcţie de performanţe", a mai spus Becali care a precizat însă că din acest moment el însuşi va decide căpitanul echipei. De asemenea, fostul oier a motivat şi întârzierea cu care a fost făcut anunţul oficial al numirii lui Sorin Cârţu: "Am jucat table cu Neţoiu!" Fost jucător al Universităţii Craiova, Cârţu şi-a început cariera de antrenor în 1988, chiar la gruparea din Oltenia, alături de care a câştigat şi singurele sale trofee ca tehnician - titlul şi Cupa României în 1991. De atunci, el a mai trecut pe la naţionala de tineret a României, Rapid, Extensiv Craiova, Veria (Grecia), Oţelul Galaţi, FC Argeş, Poli Timişoara, FC Naţional, Dacia Mioveni, Pandurii Târgu Jiu şi CFR Cluj. Antrenorul Marius Lăcătuş a decis, ieri-dimineaţă, să-şi depună demisia, astfel că Steaua se află în faţa celei de-a cincea schimbări pe banca tehnică din acest sezon. "Fiara" a fost vânată pe la spate de Stoica