Gigi Becali așteaptă decizia magistraților cu nerăbdare. Acesta va afla dacă va fi nevoit să plătească despăgubiri în valoare de peste 35 de milioane de euro.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti sunt aşteptaţi să se pronunţe, miercuri, în procesul în care CSA Steaua îi cere despăgubiri de aproximativ 37 de milioane de euro lui Gigi Becali ca urmare a celor zece ani în care omul de afaceri s-a folosit ilegal, susţine Florin Talpan, de marca "Steaua", informează Mediafax.
Dacă Tribunalul Bucureşti se va pronunţa miercuri în această cauză, decizia va putea fi atacată.
Până acum, CSA Steaua, reprezentată de juristul Florin Talpan, a câştigat toate procesele contra lui George Becali şi FC FCSB.
Cele mai importante sentinţe au fost cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în decembrie 2014, care a anulat marca Steaua înregistrată de George Becali, apoi cea a Curţii de Apel Bucureşti, din decembrie 2016, prin care lui George Becali i se interzicea să mai folosească, pentru clubul său, numele Steaua.