Gigi Becali, intervenție în scandalul momentului. Finanțatorul de la FCSB îi ia apărarea lui Mircea Lucescu

Gigi Becali. Sursa foto: Arhiva EVZ

Gigi Becali crede că reprezentanții de la CSA Steaua comit un abuz atunci când vor să impună folosirea în spațiul public a numelui FCSB, nu Steaua. Clubul militarizat, singurul cu o asemenea formă de organizare din toate țările membre NATO, i-a acționat în judecată pe selecționerul Mircea Lucescu, dar și pe comentatorul Emil Grădinescu.

Gigi Becali a reacționat după ce oficialii de la CSA Steaua au decis să pună tunurile pe Mircea Lucescu și Emil Grădinescu

Care, în repetate rânduri, au făcut referire la FCSB, vorbind despre Steaua.

„Este o neștiință din partea lor. O neștiință juridică, o neștiință a libertății de exprimare. Omul crede ce vrea, spune ce crede și ce vrea el. Nu poți să-l obligi pe om să spună un cuvânt anume că așa vrei tu. Asta e opinia lui. Cum să-l dai în judecată pentru opinie?

Hotărârea judecătorească nu spune că poți închide gura oamenilor. Este opinia lui. Trebuie să apară acum și decizia de la EUIPO (n.r. - privind marca europeană Steaua), să vedem ce mai zic ei după. Pe cine o să mai dea în judecată atunci?”, a afirmat finanțatorul de la FCSB pentru iamsport.ro.

El nu a făcut referire, însă, la decizia instanței care dă dreptate celor din Ghencea.

Ce spunea selecționerul echipei naționale a României

„Sincer să vă spun, nu mă așteptam la acest scor. Nu credeam că e asta diferența. A intrat o altă Steaua (n.r. - FCSB) în repriza a doua pe teren, așa cum ne-a obișnuit în cupele europene: agresivă, disponibilă și bine organizată.

Mircea Lucescu. Sursa foto: frf.ro

Chiar dacă rezultatul a fost obținut în urma unui șut deviat și a unei greșeli mari, a fost total meritat, asta datorită capacității lor de sacrificiu”, spunea selecționerul Mircea Lucescu după partida pe care cei de la FCSB au câștigat-o în Liga Europa, cu danezii de la Midtjylland, scor 2-0.