Gigi Becali, discuție incredibilă cu un antrenor. „Atunci i-am mulțumit, am dat mâna și a plecat”

Gigi Becali a povestit cum au decurs negocierile cu Antonio Conceicao, antrenor care a refuzat să vină pe banca celor de la FCSB.

Gigi Becali a povestit cum au decurs negocierile cu Antonio Conceicao, antrenor care a refuzat să vină pe banca celor de la FCSB. Finanțatorul „roș-albaștrilor” i-a transmis lusitanului că el are pretenția de-a dicta schimbările.

Conceicao n-a fost de acord, s-a ridicat și a plecat, iar negocierile au căzut, după cum povestește chiar latifundiarul din Pipera.

„Eu am vorbit cu un impresar și i-am zis «Vorbește cu el. Conceicao știe cum lucrez eu?». Mi-a zis că știe că vrea să vină la mine. Ziua următoare a fost la fel. De 10 ori l-am pus să-l întrebe pe Conceicao dacă știe cum lucrez eu și dacă e de acord.

A venit Conceicao la mine la palat, am stat față în față și am vorbit. După 5 minute mi-a spus «Da, discutăm, faci tu echipă, dar în timpul jocului nu se bagă nimeni». Adică să nu mă bag la schimbări. Atunci i-am mulțumit, am dat mâna și a plecat.

Eu am emoții în timpul meciului și vreau să schimb jucătorii. Bine, echipa o face antrenorul, că vezi jucătorii la antrenament, dar eu mă bag la schimbări. Eu nu spun ce schimbare să facă. Eu nu vreau să mă enervez când ma uit la meci. Și dacă văd un jucător care mă supără, spun «Scoate-l pe ăla». Tu, ca antrenor, bagi pe cine vrei.

La echipa de start, antrenorul se mai consultă cu mine, dar nu o fac eu. Eu, dacă mă enervează un jucător, vreau să fie schimbat”, a spus Becali la Pro X.