Carlos Fernandez, fost portar al echipei Steaua, l-a criticat dur pe Gigi Becali, într-un interviu
Carlos Fernandez, fost portar al echipei Steaua, l-a criticat dur pe Gigi Becali, într-un interviu acordat pentru cotidianul portughez „O Jogo”. Goalkeeperul a povestit că a plecat de la gruparea „roș-albastră” după ce a fost criticat de Becali.
„Nu știe nimic despre fotbal și are ieșiri necontrolate. Clubul avea oferte de la Betis și Sevilla, dar nu a vrut să mă lase să plec, a spus lucruri pentru a mă provoca, știind că vreau să plec. Nu a fost vorba de golurile încasate. Am auzit declarația când eram în zona mixtă și am spus de atunci: dacă a zis asta la TV, nu voi mai fi aici. Și am plecat.
Am petrecut noaptea făcându-mi bagajul și am plecat. Agentul meu, Carlos Goncalves, a rezolvat situația reușind să-mi reziliez contractul.
El crede că e conducătorul lumii. În fiecare weekend își jignește jucătorii dând din gură. Chiar și finul său care era căpitanul echipei a fost victima lui. În vestiar era mereu o masă cu fructe pe care o distrugea când primeam gol. Obișnuiam să merg în vestiarul echipei adverse ca să mă concentrez”, a spus Carlos.