Imi pare foarte bine ca simt si ei toata mizeria traficului. Fiindca o simt, cu siguranta.
Numai eu am prins de trei-patru ori situatia in care coloanele oficiale urlau neputincioase sa trecem pe dreapta in mijlocul unui ocean de masini impasibile in blocajul lor.
De ce imi pare bine? Pentru ca se apropie momentul in care vor intelege si autoritatile ca e ultra-necesar sa se adapteze noilor conditii si sa propuna, ba chiar sa adopte masuri de fluidizare a circulatiei rutiere. Nu e normal sa li se baricadeze drumul ambulantelor, pompierilor sau masinilor de politie atunci cand au urgente, situatii in care e vital sa se intervina, ce Dumnezeu, e atat de greu sa priceapa sau sa-i intrebe pe cei care au priceput inaintea lor?
Sigur ca nu ceea ce e normal ne caracterizeaza, dar chiar sa ne lovim singuri in cap cu leuca, sa facem linistit pasul spre hau sau sa ne amenintam cu pistolul lipit de frunte?! Ar fi explicabil doar in cazul in care vrem sa ne sinucidem. Si cica nu vrem, deducem si din „Miorita”, dar tot de-acolo rezulta si ca nu facem nimicuta, poa’ sa prinda glas si oaia de nervi, ca tot aia e.
Asa ca m-am pomenit bucurandu-ma sadic in mijlocul unei tristeti ingrozitoare. Sa stea si marii la rand, sa raguseasca agentii de circulatie indicandu-ne ce? Ca nici ei nu mai stiu ce sa faca, asa ca fluiera debusolati a paguba din fluierul regulamentar. Ieri am vazut cum un sofer disperat il injura - „cretinule, boule!” - pe politist si ala nici nu mai reactiona. Culmea, butonez chiar acum telecomanda si se vorbeste de paralizia traficului, despre apatia autoritatilor. Schimb canalul, aceeasi treaba, despre cat de inflamati sunt nervii conducatorilor auto. Peste tot se spune. Se ridica ochii in cer a neputinta. Se repeta fraze cliseizate de atata folosinta. Ei si? Nimic.
Dar in curand, simt eu, totul se va intoarce impotriva lor. Au si ei familii, care vor sta ore in strada pentru a ajunge intr-un loc foarte important, au si ei bolnavi pe care nu-i va putea ajuta niciun medic fiindca ambulanta va fi prinsa in ambuteiaj, au si ei de strigat lumii o rugaminte care nu va fi auzita din vacarmul claxoanelor. Daca n-au urechi sa auda, macar sa deschida ochii si sa vada.
Recomandările noastre
