Ce l-a „FORȚAT” pe Ghiță să fugă din țară? Jurnalistul Dan Andronic a oferit răspunsul la întrebare

Ce l-a „FORȚAT” pe Ghiță să fugă din țară? Jurnalistul Dan Andronic a oferit răspunsul la întrebare

Jurnalistul Dan Andronic a mărturisit că în timpul vizitei sale în Serbia, Sebastian Ghiță avea un dispozitiv de supraveghere, era speriat și filat tot timpul.

Ba mai mult, Andronic crede că discuția pe care a avut-o fostul deputat cu Florian Coldea și Eduard Helving la sfârșitul de mandat al comisiei parlamentare de control a SRI, când toți membrii au fost chemați la un pahar de șampanie, la reşedinţa de protocol a SRI, K2. 

"Purta aceleași haine două zile, este foarte discret și merge doar cu taxiul. Atunci când ne-am văzut, el a plecat înaintea mea puțin pentru că avea o întâlnire însoțit de doi bărbați binefăcuți, care se aflau acolo pentru protecție sau intimidare, nu știu mai multe. Ce m-a șocat cel mai tare a fost discreția lui, un lucru care nu îl caracteriza înainte, cred că așa a fost sfătuit de avocați, eu am vrut să văd casa, dar el a refuzat să facă asta și am înțeles. M-am bucurat să fiu primul jurnalist care a vorbit el după eliberare.

Este un om care are potențial să fie periculos, dar nu pot garanta asta. Cred că se teme pentru viața lui, nu se simte în siguranță. Nu știu dacă l-a ajutat cineva să iasă din țară, mi-a spus o poveste pe care nu o pot împărtăși. Mi-a spus că a vorbit cu domnul Ciocâldan, cu Florian Coldea și Helving. Dar cred  că acea discuție de atunci a fost motivul care l-a determinat pe Ghiță să plece din țară. Marți când am făcut ultima vizită am avut filaj non stop, într-o pauză m-am dus să mă văd cu niște prieteni și au venit după mine. 

Înregistrarea în care spunea că Laura Codruța Kovesi și Coldea sunt agenți internaționali a fost făcută în Serbia, nu în țară. Acum Sebastian Ghiță nu trebuie să fie expansiv și să iasă în evidență, deci mai multe amănunte despre acest subiect nu poate fi abordat pentru și-ar face rău singur", a spus Dan Andronic la Antena 3. 

Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă a fost eliberat, la sfâșitul lunii mai, în Serbia, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro, neavând însă voie să părăsească Belgradul, potrivit unui comunicat de presă al instanţei. Afaceristul are obligaţia de a rămâne în „rezidenţă temporară - teritoriul oraşului Belgrad” şi de a se prezenta la o secţie de poliţie de două ori pe lună.Paşaportul lui Ghiţă a fost confiscat de instanţă.

În cazul în care Sebastian Ghiţă părăseşte rezidenţa fără aprobarea instanţei, atunci magistraţii vor confisca, fără consimţământul acestuia, cauţiunea depusă pentru eliberare.

Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie. Potrivit unor surse apropiate anchetei, reţinerea lui Sebastian Ghiţă s-a făcut la ora 23.45, acesta fiind pe o stradă din Belgrad, alături de fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale.