Autoritatea pentru Digitalizarea României transmite un mesaj pentru populație legat de modul cel mai sigur pentru tranzacții online
Mai exact, susțin oficiali de la Autoritatea pentru Digitalizarea României, Ghișeul.ro este singura platformă online de plată a serviciilor publice fără commision.
În contextul apariției și promovării în mediul online a mai multor platforme online care realizează plăți comisionate cu sume consistente, Autoritatea pentru Digitalizarea României revine cu precizări despre funcționarea Ghișeul.ro – Sistemul Naţional Electronic de Plată online cu zero comision pentru contribuabili.
Conform datelor oficiale, peste 725.000 de persoane fizice și juridice au acum cont pe Ghișeul.ro.
De asemenea, de la începutul anului, 227.000 de cetățeni și companii s-au înregistrat în platformă și peste 740.000 de tranzacții online au fost înregistrate, toate cu zero comision.
Înregistrarea în platformă este sigură și durează doar 5 minute.
„Facem un apel către toți cetățenii să aleagă site-ul original, cu zero comision de tranzacționare – www.ghiseul.ro și nu copiile care percep comisioane substanțiale”, se arată într-un comunicat transmis de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).
Peste 300 de tipuri de plăți dispomibile
Totodată, transmit oficialii companiei, „Ghișeul.ro a devenit un veritabil online marketplace al serviciilor publice. Cu peste 300 de tipuri de plăți disponibile în platformă, Ghișeul.ro este cea mai simplă și sigură modalitate de a achita serviciile publice oferite de administrațiile locale și centrale.”
„Pentru orice nelămurire în procesul de înregistrare a contului sau de realizare a plăților, colegii noștri sunt la un click distanță pentru vă ajuta – îi puteți contacta la adresa suport@ghiseul.ro“, a declarat vicepreședintele ADR, Octavian Oprea.
În primele nouă luni ale anului, plățile efectuate prin Ghișeul.ro au totalizat peste 363 de milioane de lei.
Cele mai frecvente întrebări despre platformă au primit deja răspuns pe pagina de Facebook Ghișeul.ro, dar și pe site.
Autoritatea pentru Digitalizarea României încurajează cetățenii să utilizeze mijloacele online de plată, eliminând astfel riscurile sanitare asociate pandemiei COVID-19 și economisind timpul pierdut cu deplasarea la ghișee.